Hoarda Toyota – Organigrama

Doamnelor, don’șoarelor și domnilor, în disertația de azi vom trata cel mai de jos nivel al organigramei din Hoardă, și anume celula multifuncțională. La fel cum familia e fundamentu’ societății, celula multifuncțională este baza oricărei mișcări insurgente sau de gherilă.

Celula fundamentală a oricărei organizații insurgente sau/și de gherilă este compusă, potrivit studiilor de specialitate, din 5-8 oameni, fiecare cu competențe specifice, dar care sunt antrenați să poate face treaba oricărui coleg din șatră. Înarmați cu arme ușoare, grenade, explozive improvizate și motorizați cu mașini civile, celula noastră poate executa o gamă mare de operațiuni specifice, cum ar fi asasinate, atacuri cu IED, mortiere sau rachete, luări de ostatici, răpiri, sabotaje, supraveghere/strângere de informații, ”colectare” de fonduri și atacuri de anvergură ca parte a unei forțe mari. Aceasta este unitatea de bază din care derivă toate celelalte celule specializate.

Principalele posturi în organigramă cu armamentul individual aferent sunt:

  • șef de celulă (cunoscut și ca ”bulibașă”) – cărător de AKM sau mitralieră universală de tip PKM,
  • adjunctul șefului – cărător de AKM, eventual cu un aruncător de grenade de tip GP30,
  • 2 grenadieri, înarmați cu AKMS-uri cu pat rabatabil și aruncătoare de tip RPG-7/AG-7,
  • un lunetist/gardă de siguranță, înarmat cu un Mosin Nagant cu lunetă (sau fără),
  • o gardă de siguranță, înarmat cu o pușcă mitralieră de tip RPK,
  • 1 sau 2 șoferi, dotați cu AKMS-uri și pistoale.
Șef sau bulibașă

Șef sau bulibașă

În afară de armamentul sus menționat, în arsenalul celulei se pot găsi materiale de demolare (explozivi industriali, încărcături cumulative, grenade antitanc) cu diverse sisteme de inițiere (timp, presiune, optice, comandate prin radio, acustice, magnetice, de proximitate, infraroșu, etc.), dispozitive explozive improvizate de diverse feluri și mine antitanc clasice și de tip ”side attack”.

Side attack

Side attack

Echipamentul non-militar constă în binocluri, receptoare GPS comerciale (un Garmin eTrex H costa în jur de 100$), camere video și digitale pentru înregistrarea ”reușitelor”, dispozitive de vedere nocturne, un laptop, telefoane mobile și de satelit.

Garmin eTrex

Garmin eTrex

Motorizarea echipei se face cu așa numitele NSTV-uri, ”non-standard tactical vehicle”, în această categorie intrând orice vehicul civil, preferate fiind SUV-urile cu pedigree de tip Toyota Land Cruiser sau Nissan Patrol, precum și camionete de teren de tip Toyota Hilux sau Mitsubishi L200, multe dintre acestea fiind ”împrumutate” de la diverse ONG-uri. Dar aceasta e o altă discuție.

Toyota Land Cruiser

Toyota Land Cruiser

Luând în vedere armamentul greu, expresia ”nu au în dotare” nu este echivalentă cu ”nu folosesc”. Membrii celulei pot folosi mortiere de diferite calibre (de la modelele mici de calibru 60mm la cele tractabile de 120mm), rachete de calibrul 107mm, trase din lansatoare improvizate sau de tip BM-14/Type-63, precum și lansatoare multiple de rachete de tip BM-21 Grad, în acest caz putând funcționa și ca observatori înaintați de artilerie.

BM-14

BM-14

Având un număr mic de luptători și o flexibilitate mare în utilizare, acest tip de unitate paramilitară se impune prin eficiență, capacitatea sa de a se infiltra în mulțime, ușurința în antrenare (folosirea echipamentelor simple fiind un atu) făcând-o un adversar de temut pentru armatele moderne.

 

 

Bun venit în Hoardă

Dragii moșului, poate ăsta ar fi trebuit să fie primul articol pe site. Sau cel cu lămuriri de la ”about”. Pentru cine a crezut că aici voi continua Armureria, o veste proastă.  Așa e viața, nu putem să le avem pe toate.

Jucăria

Jucăria

Aici veți găsi un pic mai mult. Veți găsi o viziune proprie asupra războiului, care nu prea e scrisă în manuale. Un război care pune accent pe mijloacele ieftine și multifuncționale de a duce războiul, unde un SUV va face treaba unui tanc, tunurile vor fi înlocuite cu lansatoare multiple de rachete, iar ”roiuri” de luptători se vor aduna, vor lovi și se vor dispersa la fel de rapid precum au apărut. Un război hibrid, în stilul celui purtat de Hezbollah în 2006, când a dovedit că până și puternicul IDF poate fi umilit. Se va vorbi despre  Mogadishu, despre Kandahar, Juba sau alte fundături uitate de Dumnezeu, unde legea o fac AKM-ul și RPG-7, nu Abrams sau B2. Vom vorbi despre cercetași, lunetiști, IED-uri, infanterie ușoară, celule teroriste, unități paramilitare și mai puțin despre drone, multiroluri sau tancuri. Despre oameni, nu despre scule.

The Team

The Team

Pe vremuri, după ce aș fi terminat facultatea, aș fi ajuns ofițer în rezervă. Acum nu cred că mai e cazul, dar poate ceea ce scriu aici va da idei celor care vor face parte din Armata Română.

Somewhere...

Somewhere…

Bun venit în Hoarda Toyota.

Pocnitori

Doamnelor, don’șoarelor și domnilor, vom discuta astăzi despre diversele petarde folosite de Armata Română și căile de îmbunătățire a dotării din acest punct de vedere, ca să fim în trend cu armatele NATO și nu numai. A nu se înțelege că vreau să mă pun în locul celor de la Centrul de Instruire pentru Geniu, EOD şi Apărare CBRN „PANAIT DONICI” din Rm. Vâlcea, oameni care știu să-și facă meseria excelent, după cum mi-a dovedit un document găsit întâmplător pe net. Vom vorbi astăzi despre chestiile folosite de infanteristul obișnuit și nu de alte categorii de forțe. 

Luând pe căprării, începem cu grenadele, modelele folosite de armata română fiind sovieticele RG42 (ofensivă) și F2 (defensivă). Amândouă sunt grenade foarte bune, foarte răspândite, a căror eficiență dovedită le asigură încă un loc important pe câmpul modern de luptă, cu toate că au fost conecepute în timpul celui de-al doilea Război Mondial.

 Minele. România, ca semnatară a Tratatului de la Ottawa cu privire la interzicerea minelor si a submunițiilor antipersonal mai are în uz doar mine antitanc de tip MAT-46, copie a modelului TMA-46, MAT-62B, copie a  TM62 și o versiune fără carcasă a acesteia, TM-76. Un număr mic de mine antipersonal de tip MAI-6, MAI-2, Mai-68 și MAI-75 sunt folosite pentru instrucție. Dintre acestea, în ”Instrucțiuni pentru executarea lucrărilor genistice de către trupele de toate armele”, apărută sub egida Comandamentului Trupelor de Geniu în 1981, minele descrise sunt MAT-46 cu percutoare de tip P-5 și P-46, MAI-2 (POMZ-2) și MAI-6, ambele mine antipersonal ce folosesc percutoare de tip PU și capse detonante de tip CD-2 și CD-5. Privite din punctul de vedere al infanteristului modern, cele trei mine sunt modele învechite, deși eficiente (omoloagele iugoslave făcându-și cu brio datoria în timpul conflictelor din anii 90), prima avînd corpul din metal și fiind astfel ușor de detectat prin mijloacele specifice, iar celelalte două fiind interzise prin tratatele internaționale la care România este parte semnatară.

Plecând de la premisa studierii doctrinei armatelor dezvoltate, manualul ce tratează competențele de bază ale soldatului american, FM3-21-75 ”Warrior Ethos & Soldier Combat Skills” tratează în capitolul 14, dedicat minelor, demolărilor și distrugerii obstacolelor doar 2 modele de mine aflate în utilizarea generala a US Army, anume mina direcțională M18A1 Claymore și mina antitanc de tip M-21. În timp ce cea de-a doua este omoloaga minei românești MAT-46, prima este o bombă anti-infanterie direcțională controlată manual, ceea ce o include într-o categorie specială, permisă de tratatul de la Ottawa.

O piesă de echipament ce eu personal o consider de nelipsit din dotarea oricărui soldat, dar care lipsește din dotarea Armatei Române, mina de tip Claymore şi copiile sale cu licenţă sau fără, ca modelul sovietic MON-50 sau iugoslava  MRUD, aduc o putere individuală de foc, un nivel de siguranţă şi o versatilitate în utilizare ce surclasează categoric orice dezavantaj legat de greutate (1,5 kg) sau preţ (119$ în 1993).

Mina Claymore

Mina Claymore

Născută din necesitatea de a opri atacurile de tip „human wave” ale infanteriei chineze din războiul din Koreea, având la bază cercetările germane din cea de-a doua cotonogeală mondială (efectul pe care se bazează, Misznay-Schardin, fiind numit după numele cercetătorilor ce l-au descoperit, în mod independent, ungurul József Misznay şi germanul Dr. Hubert Schardin), mina Claymore a fost gândită ca un uriaş cartuş cu alice, menită a oferi în sistem în principal defensiv, folositor infanteriei.

_41770614_factfile_claymore416

Având o forma rectangular convexă, dimensiunile de 216x38x124 mm şi greutatea de 1,5 kg, mina Claymore încorporează în carcasa din plastic de culoare verzuie (versiunile inerte de antrenament sunt de culoare albastră) o cantitate de 680 grame de exploziv plastic C4 şi 700 de bile din oţel moale cu diametrul de 3,2 mm. La detonare, acestea sunt propulsate cu o viteză de 1,200 metri pe secundă, oferind o energie cinetică de aproximativ 80 de Jouli la impactul cu ţinta. Bilele din oţel moale sunt deformate în momentul exploziei, căpătând aspectul gloanţelor de calibrul .22 LR (5,6 Geco), fiind astfel stabilizate în zbor, fiind împrăştiate într-un unghi de 60º, acoperind o zonă letală de până la 250 m. Zona efectivă de lovire este la distanţa de 50 metri, unde se acoperă un şablon cu înălţimea de 1,8 metri şi lăţimea de 50 metri, asigurându-se un echilibru optim între letalitatea fragmentelor şi saturaţia zonei, probabilitatea de lovire a unei ţinte de dimensiuni umane în poziţia culcat fiind de 30%.

Mina este transportată într-o bandulieră, alături de sistemul electric de detonare, compus dintr-o capsă pirotehnică electrică, ataşată de 30 metri de cablu şi un declanşator M57. Declanşatorul este de tip inductor, transmiţând un impuls electric de cel puţin 2 V, suficient pentru a detona mina. Ultima versiune a acestei mine include un sistem non-electric de detonare instantanee, compus dintr-o amorsă cu tub de șoc de 30 m, o capsă detonantă și un declanșator de tip M81. Ca metode alternative de detonare, sistemul permite ataşarea unor sisteme improvizate electrice şi ne-electrice, dar acestea sunt foarte rar folosite în comparaţie cu detonarea controlată manual.

Mina Claymore - kit complet

Mina Claymore – kit complet

Din cauza caracterului discriminatoriu al folosirii, minele de tip Claymore sunt permise de protocolul de la Ottawa, din 1996, fiind considerate arme controlate şi nu mine antipersonal „clasice”.

Modelul rus MON-50 permite folosirea declanșatoarelor mecanice de tip MUV (folosite în Armata Română sub numele de PU și amintite mai sus), MVE-72 cu comandă electrică de tip ”fir rupt” și a celui seismic de tip VP-13. Mina iugoslavă/sârbă de tip MRUD permite montarea tuturor declanșatoarelor electrice și mecanice cu filet M10x1. Folosirea acestora extinde funcționalitatea minelor mai sus amintite, fără a încălca explicit regulamentele internaționale.

Demolări și distrugeri de obstacole. Citând din aceeași lucrare ”Instrucțiuni pentru executarea lucrărilor genistice de către trupele de toate armele”, materialele pirotehnice folosite de Armata Română sunt trotilul, sub formă de calupuri de diferite greutăți, capsele pirotehnice și fitilul ordinar. Manualul american mai sus amintit, FM3-21-75, precum și cel ce tratează explozivele și demolările generale, FM3-34.214, ediția din 11.06.2007, recomandă folosirea explozivilor plastici de tip C4 (încărcături de tip M112 de 0,57 kg) precum și a amorselor integrate non-electrice de tip MDI (Modernized Demolition Initiators), imune la umezeală și influențe electrice exterioare.

M112

M112

Armata suedeză a introdus în înzestrare sistemele integrate de tip Norabel Shock Tube System, derivate din tehnologia minieră a firmei Nobel Pyrotechnics, recunoscută prin siguranța în exploatare. Sistemele suedeze au lungimi de la la 30 la 320 metri, deasemenea oferindu-se sisteme de mici dimensiuni, de mărimea unei doze de suc, cu lungimea de 10 și 15 metri, extrem de ușor de folosit, pentru utilizare generală.

Armata Română își poate îmbunătăți dotarea și, implicit, mări capacitatea de luptă prin adoptarea pe scară mai largă a explozivilor plastici, a fitilului detonant și a mijloacelor moderne de inițiere, la un preț modic, ținând seama că majoritatea acestor echipamente sunt fabricate în România.   Crearea unei încărcături standardizate și ușor de folosit, similară cu M112, de 0,5 kg, va permite infanteristului obișnuit depășirea unor obstacole ce nu necesită intervenția unui genist, mai ales în lupta urbană, lucrări mici de distrugeri (porți, uși, ferestre), imobilizarea și distrugerea vehiculelor neblindate și ușor blindate inamice, precum și suplimentarea mijloacelor genistice de demolări majore. Folosirea fitilului detonant va ușura controlul demolărilor de mari dimensiuni precum și realizarea unor încărcături mici, necesare operațiunilor urbane. Adoptarea amorselor integrate va facilita instrucția, scăzând astfel necesarul de personal genistic înalt calificat.

Cap. 1: Deschiderea

Barrett M107A1

Barrett M107A1

Odessa – 2 luni înainte

Blondul îşi privi adidaşii. Apoi privi pe cel dinaintea lui. I se păru o enormitate.

– Blondule, arăţi ca olteanu’ când a văzut girafa, zise Bărbosu’.

Era una dintre poantele preferate ale Bărbosului. „Aşa ceva nu există” spusese olteanul când a văzut girafa. Erau pe strada Mala Arnăuţkaya în Odessa, celebră pentru talciok-ul său. Pe vremea URSS-ului se spunea că nu există marfă pe lumea asta care să nu fie găsită în talciok-ul de pe Mala Arnăuţkaya. Blugi, casetofoane Sony, televizoare color, ţigări de toate felurile, cafea, whisky, chiar şi arme, totul se găsea aici. Singura chestie care se schimbase de atunci era creşterea exponenţială a ofertei. Bărbosu’ se întoarse spre cel din spatele tarabei:

Davai dva Makarovki, cetâre magazinki i cetâre banki patronkii, pojalusta. Skolko stoit?

Dva sto euro. Ok?

- Ok. Spasiba,  spuse Bărbosu’ după ce primi marfa: două pistoale Makarov, patru încărcătoare şi patru cutii de muniţie 9x18mm. Umplu încărcătoarele, înfipse câte unul în fiecare pistol şi întinse un Makarov şi un încărcător de rezervă Blondului.

– Presupun că n-ai armă la tine, nu? Cum dracu’ vrei tu să arăţi a blatnoy fără armă la tine?

– Ce înseamnă blatnoy? Întrebă iritat Blondul

– Şmecheraş, răspunse sec Bărbosu’.

Blondul se uită la Bărbos. Nu-i ştia numele, doar faptul că era un civil ce avea prostul obicei de a se ivi în cele mai nasoale situaţii, a încurca mai rău lucrurile şi a dispărea într-un nor de fum. Dar, după dispariţia sa lucrurile se rezolvau ca de la sine. Circulau zvonuri multe, dar nimic nu era sigur. Era un tip cu multe talente, care cunoştea multă lume şi rezolva lucruri pe tăcute. Nu purta barbă decât când era nevoie, când apărea câte ceva de rezolvat prin Şaormerie, după cum numea el ţările arabe. Un tip de înălţime medie, solid, blond închis. Tipul clasic de european, acasă oriunde, indiferent dacă era Buenos Aires, Los Angeles, Stockholm, Cape Town, Moscova sau Budapesta. Acasă aici, în talciok-ul din Odessa. Îmbrăcat în nişte pantaloni gri cu buzunare multe, un tricou bleumarin, o jachetă în două nuanţe de gri şi nişte ghete de munte, Bărbosu’ arăta ca un fost militar.

Blondul încercă să ghicească, nu era FOS, dar ceva Vânători de Munte, paraşutist, cercetaş. Zvonurile ziceau că fusese legionar sau că era evreu şi fusese în armata israeliană. Se cunoşteau de 2 ani, se întâlniseră prima dată după ce Bărbosu’ se întorsese acasă după ceea ce se numea în folclorul „băieţilor veseli” Operaţiunea Rabla – se dusese după un prieten doctor în Irak, în timpul ofensivei iraniene doar cu o Toyota Hilux modificată şi 2 tipi după el. Penetrasera graniţa turco-irakiană, merseseră o noapte întreagă pe drumuri de munte şi reveniseră după 24 de ore cu omul lor şi cu o mitralieră DShK montată pe rollbar. O demontaseră în faţa postului vamal turcesc, aruncaseră Kalaşnikov-urile şi trecuseră graniţa. Se zvonea că mai aduseseră şi pe alţii,  cei doi doctori peticiseră şi scoseseră la liman o echipă străină. Zvonuri erau multe dar nimic confirmat.

– Hai să ne mişcăm, spuse Bărbosu’ şi îl trase spre ieşirea din bazar.

Scoase din buzunar nişte chei şi apăsă butonul unei telecomenzi. Lângă ei, piui un Land Rover Discovery cu numere moldoveneşti. Bărbosu’ îi făcu semn să urce, demară şi îi spuse:

– Ia GPS-ul şi programează-l pentru strada Lenin, Sevastopol. Mergem în vacanţă, ce bidonu’ meu!

        *

Călătoria lipsită de incidente se sfârşi în faţa unui hostel de tineret din Sevastopol. „Funny Dolphin” citi el pe firmă. Bărbosu’ îi intinse un pachet pe care blondul îl băgă în rucsac.

– Ai două săptămâni să cunoşti portul ăsta ca pe palma ta. Distanţe, vânt. Mişcări de nave. Rute de scăpare. Tot. Viaţa ta depinde de asta. Panimaieşi?

 *

Intră înăuntru şi ceru un pat. Recepţionera indiferentă îi intinse o cheie, Blondul plăti şi plecă. În cameră desfăcu pachetul primit. Înăuntru erau un telemetru laser şi un anemometru.

„Băga-mi-aş,” gândi el,”sunt observator de lunetişti”.

 *

Cu două zile înainte de termen primise un SMS, o adresă din împrejurimi. Întâlnirea era fixată în ultima lui zi de şedere în Sevastopol, la ora 14. Se înfiinţă la ora cerută, apăsă butoanele interfonului şi fu admis înăuntru. Femeia care-i deschise uşa părea scoasă dintr-un film porno: înaltă, brunetă, ochii negri, o mongoloidă superbă cu sâni cat pepenii. Blondul se gândi că purta cel puţin cupa E.

– Când termini de salivat după Olga poate te dai aproape să mai stăm la o palavră, se auzi o voce cunoscută. Bărbosu’ era prezent.

*

Chişinău – 4 săptămâni înainte

Blondul îl privi pe Bărbos cum iese din clădirea Poştei Centrale.

Avea în mână un pachet destul de voluminos, pe care-l căra cu dezinvoltură. Se urcă în dreapta şi îi făcu semn să demareze. Ştia unde merg: spre talciok-ul din Odessa. Pe drum, Bărbosu’ desfăcu pachetul. Scoase din el două pistoale Glock 19 cu amortizoarele aferente, 10 cutii de cartuşe cu glonţ expandabil, 4 încărcătoare de rezervă, 2 Glock-uri 26, acte false şi bani. Lei moldoveneşti şi euro. Primi un buletin, un permis de conducere şi un paşaport, toate purtând stema Republicii Moldova. Actele îl identificau drept Vladimir Mironov din Cahul.

–  Cine dracu’ a găsit numele ăsta? Întrebă Blondul iritat.

–  Eu, spuse Bărbosu’. E un tip…, esti aproape la fel de enervant ca el, de-aia te-am botezat aşa.

– Of, fir-aş al dracu’! Nu te mai întreb nimic…

 *

Odessa – 3 săptămâni înainte.

 Vizita în talciok fusese fructuoasă. În portbagajul Land Roverului stăteau cuminţi nişte cutii măricele. Blondul se gândi că aveau destule electrocasnice ca să doteze o bucătărie măricică. Bărbosu’ sforăia pe bancheta din spate, ştia că nu trebuia să-l deranjeze până la Sevastopol.

 *

Sevastopol – 2 săptămâni înainte.

Blondul stătea cu ochii în monitorul laptopului. Nu-i venea să creadă. Ştia ce şi cum de la început, dar nu credea că se poate întâmpla aşa ceva. Laptopul era, de fapt, un multiplexor de semnal ce transmitea pe internet datele unei staţii meteo automate şi a câtorva camere video montate pe blocurile din jur. Staţia meteo o amplasase cu Bărbosu’ în 15 minute pe un chioşc de ziare la intersecţia dintre Lenin şi Lermontov, pozând în depanatori ai societăţii de electricitate.

Davis Instruments Vantage Vue, preţ de catalog 389 dolari, cumpărată de la WestMarine.com, era alimentată cu baterie solară, independentă şi wireless. Laptopul era un Panasonic ToughBook 53 ce putea transmite folosind 3 conexiuni internet separate, un cablu şi două acces point-uri nesecurizate din vecini. Se duse la frigider şi îşi luă un bidon de apă minerală, aducându-şi aminte cât îl luase Bărbosu’ la mişto cu privire la cutia în care el crezuse ca e un mixer. Era staţia meteo, de fapt.

 *

Sevastopol

Camerele de televiziune amplasate pe terasa Universităţii din Sevastopol transmiteau lumii întregi imagini ale portului militar. Negocierile eşuaseră. Se spunea că Ucraina se pregăteşte de război, împotriva României şi împotriva NATO.

 *

  Fregata Hatman Sahaydacny, număr de bord U130, mândria flotei Ucrainei şi nava ei amiral, era gata. La bordul ei, salutând mulţimea, echipajul stralucea de mândrie. Plecau să se pregătească pentru un război ce nu mai venea. Se zvonea că românii se obrăzniceau, aşa că flota ucraineană le va da o lecţie, cu tot NATO lor cu tot.

 *

   Bărbosu’ ridică cutia şi o puse pe comoda de lângă pat. Era aproape goală, aşa că luă capacul şi o închise. Atenţia blondului fu atrasă de o înscripţie de pe capacul cutiei: „Raunfoss NM140 – Nammo AS”.

„La dracu’,” gândi el, „welcome back to Kandahar, Bărbosule. Ai chef sa-i rupi, nu?”

Ştia deja ce era în geanta cea neagră. Nu ştia încă ce avea de gând Bărbosu’ să facă.

 *

   La bordul fregatei, comandantul flotei se întreţinea cordial cu comandantul, în prezenţa ofiţerilor superiori ai navei. Sifleea dădu semnalul pentru aranjarea marinarilor în formaţie de paradă, iar toată lumea se răsuci spre tribord, pentru a saluta mulţimea strânsă în faţa Universităţii şi a Comandamentului Marinei Ucrainei. La pupa, câţiva marinari alimentau elicopterul ce-l va duce la ţărm după ce fregata va ajunge în larg.

 *

  Bărbosul desfăcu geanta şi scoase piesele, aranjându-le pe masă. Dură nu mai mult de 20 de secunde să asambleze arma, un Barrett M107A1. Ridică primul încărcător, iar vârfurile roşii-verzi ale gloanţelor îi aduseră aminte Blondului de rachetele PG7V de producţie chineză ale talibanilor. Clănţănitul metalic sec al închizătorului îl aduse la realitate. Erau în Sevastopol, pe strada Lenin, la etajul 4 al unui bloc anonim, privind nava amiral a Ucrainei cum gira ca să iasă din golful Pivdenna. Bărbosu’ stătea în spatele unei puşti imense, de calibrul .50, încărcată cu ceea ce ei numeau în glumă „picamere”, gloanţe ce puteau distruge orice.

 *

– Distanţa până la catargul principal? Întrebă Bărbosul.

– Opt sute şaizeci şi cinci de metri, răspunse Blondul, ridicând la ochi binoclul.

„Elveţienii ăştia fabrică nişte scule extra” gândi el, cu ochii înfipţi în binoclul Vectronix Moskito.

– Vânt?

– Patru metri pe secundă, Vest. Îl ai fix din spate.

Staţia meteo automată wireless amplasată pe chioşcul de ziare de la intersecţia cu Lermontova îşi făcea datoria. Blondul se mira cum dracu’ o staţie de 400 de dolari, cumpărată pe internet putea să fie atât de utilă…

 *

  Sirena navei dădu semnalul de începere al ceremoniei. La unison, sirenele celorlalte nave din port îşi uniră vocile într-o hărmalaie de nedescris. Într-o fracţiune de secundă, în locurile unde erau amiralul şi comandantul navei rămaseră doar nişte bucăţi de carne. Alţi doi ofiţeri superiori dispărură într-o explozie roşietică, iar pe puntea din faţă câţiva marinari fură făcuţi bucăţi….

 *

  Bărbosu’ consumase 5 din cele 10 cartuşe din încărcător, ajustă un pic traiectoria şi trase două focuri. Elicopterul Ka-27 Helix al navei izbucni în flăcări. Blondul îşi dădu seama ce voia să facă Bărbosu’: să folosească conductele de alimentare pentru a provoca un incendiu în interiorul navei. Bărbosu’ mai trase un glonţ în antena radarului şi apoi ultimele două gloanţe loviră cupola Kaştanului antiaerian din babord. Schimbă încărcătorul, ochi cu grijă baza turelei tunului de 100 mm şi trase trei focuri.

– Asta ar trebui să blocheze tunu’ ală nenorocit, spuse el. Şi acum, ce-i mai bun la urmă!

Blondul îl întrebă:

– Ce faci?

– Tuburile lans-torpile, puştiu’, explică Bărbosu’. În marea majoritate a cazurilor, sunt încărcate. Şi torpilele alea merg pe amestec de kerosen şi perhidrol 98%. Hai sa vedem ce putem face cu ele, nu esti curios? Poate repetăm faza de pe submarinu’ Kursk!

Trei gloanţe perforant-exploziv-incendiare loviră tubul din babord. Primele două păreau să nu fi avut nici un efect, dar următorul declanşă iadul pe Pământ, o explozie dublă se alătură celei de la pupa, iar nava începu să se încline uşor. Trase restul de 4 gloanţe în diversele antene radar ale navei, dar adevărul e că nu mai contau. Nava începea să se scufunde.

– Valea, zise Bărbosu’, adună tuburile cât de repede posibil!

Începu să demonteze arma şi s-o pună în geanta de transport.

Blondul adună tuburile, le numără rapid, 2 încărcătoare, 20 de tuburi, le băgă în rucsacul său, ridică o staţie radio spre buze şi spuse un singur cuvânt: „Venim”. Verificară apartamentul rapid, ieşiră calm şi coborâră scările. La ieşirea din bloc li se alătură un tip solid, cu codiţă şi MP9 cu amortizor, ce stătuse ascuns, şi toţi trei urcară într-un Volkswagen Golf. La volan o recunoscu pe Olga. Bruneta demară calmă şi verifică oglinda retrovizoare.

–  Cât a durat? Întrebă ea.

–  90 de secunde, răspunse Bărbosu’.

–  Mai mult decât îl ţinea pe fostul meu, spuse ea zâmbind poznaş.

 *

Maşina îşi făcea drum pe străduţele lăturalnice, bruneta îşi ţinea ochii pe GPS-ul pe care era marcată ruta de scăpare pe care o învăţase pe de rost. Opriră în faţa unei case de la periferia Sevastopolului, Bărbosu’ şi bruneta coborâră, iar tipul cu codiţă şi Blondul îşi continuară drumul. Urmau câteva zile de stat calm, gândi el, ca lucrurile să se liniştească, iar el şi Bărbosu’ îşi vor croi drum spre casă unul câte unul.

Va urma

SERE

Dragii moșului, bârfa de azi are ca subiect situațiile extrem de nefericite când cineva chiulește, fiind pierdut ca patrupedul în porumb. Pentru situațiile de genul acesta, când împricinatul dorește să se întoarcă între prietenii și colegii săi de făcut prostii, s-au dezvoltat un set de competențe specifice, grupate sub acronimul SERE, adica Survival, Evasion, Resistance și Escape. Deci amatorii de leguminoase aveți nota 2, vă rugam să treceți la colț. :P

Pierdut pe coclauri

Pierdut pe coclauri

În general, situațiile de acest gen au ca scenariu un soldat/pilot ajuns din diverse cauze în spatele liniilor inamice, care trebuie să se întoarcă sau să fie recuperat de către forțele proprii. Pentru aceasta, el trebuie să se descurce singur o perioadă mai mică sau mai mare de timp, procurându-și singur hrana și apa, să se ferească de intemperii (frig, ploaie, arșiță, etc.), să ajungă în niște puncte de preluare prestabilite, să comunice cu forțele amice, totul în timp ce evită capturarea de către dușman.

"No one is left behind"

„No one is left behind”

Pentru aceasta, cei supuși riscurilor majore de captură trec printr-un curs de supraviețuire, cu tehnici derivate din cele de luptă a cercetașilor sau a forțelor speciale, unde învață să-și construiască un adăpost, să facă focul cu mijloace improvizate, să-și găsească și să-și prepare singuri hrana, să purifice apa de băut pentru a evita bolile gastro-interstinale, să navige în teren după hartă și busolă sau după mijloacele naturale (soare, stele), să se ascundă și să țină legătura cu forțele de recuperare, totul cu un echipament minimal. În caz de captură, soldatul este antrenat să reziste interogatoriilor o perioadă cât mai mare de timp și să evadeze cu prima ocazie, caz în care se revine la prima situație.

Echipamentul necesar este în mare parte improvizat, manualul de bază al tălpașului american, FM 3-21-75 recomandând aranjarea kitului de supraviețuire în trei straturi, în funcție de gravitatea situației:

– faza 1, soldat fără nici un fel de echipament: ace de siguranță (folosite pentru repararea hainelor si ca ace de pescuit), un briceag de buzunar cu o bara de magneziu pt aprins focul si o lungime buna (5-6 metri) de suspantă de parașută, folositoare pentru legatul diverselor lucruri.

– faza 2, soldat cu hamul port-încărcător, ce va conține un mic kit de supraviețuire și alte obiecte utilitare, cum ar fi un cuțit solid/baionetă, oglindă de semnalizare, pastile de purificat apa, banda adezivă, brichetă sau chibrituri impermeabile, ace de cusut și ață tare, aspirină, ceva bandaje, pungi mici de plastic pentru transportul apei, lumânări, etc. În fotografia de mai jos aveți un asemenea kit, cu toate componentele explicate:

Kit de supraviețuire, faza a 2-a

Kit de supraviețuire, faza a 2-a

– faza a 3, soldat cu echipament complet (rucsac), în care se pot afla o pelerină de ploaie (cu care se poate improviza un adăpost sau se poate aduna apă de ploaie), un schimb de haine (impermeabile, pt fentat ploaia sau zăpada), un sac de dormit ușor, precum și apă și mâncare.

”Pentru oameni puternici”

”Pentru oameni puternici”

O mențiune specială pentru piloți și cei din Forțele Speciale, ei mai au în dotare așa numtele radiouri de salvare, stații radio cu frecvențe fixe, ce pot funcționa ca baliză de direcționare, asigurând localizarea supraviețuitorului și pornirea operațiunii de salvare în cel mai scurt timp.

Survival radio

Survival radio

În concluzie, am putea spune că SERE se ocupă în aducerea rătăciților acasă. :D

AK şi derivate

Doamnelor, don’şoarelor şi domnilor, mulţumită lui Alex Jessup, flăcăul de la care am primit poza cu care vă spălaţi ochii pe frontal, vom vorbi azi despre dotarea mult mai bună decât se crede în materie de arme uşoare a Armatei Române, şi anume despre armele Kalaşnikov, precum şi ce se poate face pentru a le face mult mai eficiente si mai letale.

Ce se ştie despre AK şi derivatele sale? Este cea mai răspândită armă de asalt, produsă în mai mult de 100 milioane de exemplare, o armă folosită de armate regulate, grupări paramilitare, organizaţii teroriste şi nu numai, o armă uşor de folosit, puternică şi extrem de fiabilă.

Armata Română are în dotare arme de producţie autohtonă, considerate de mulţi utilizatori printre cele mai bune modele, datorită fiabilităţii şi solidităţii excepţionale. Aprecierile vin mai ales din partea utilizatorilor profesionişti, un contractor american cu vechi state de servici în Irak şi Afganistan spunând:

„Out of all the AK’s here in Iraq the Romanian AK’s are far superior to all others I have used. I tested 6 Romanian AK’s by firing thousands of rounds through them every week and then storing them in a damp conex over a 6 month period without a single cleaning and they still ran like new.

Those Romanian AK’s are still going to this day [coming up on 8 months without cleaning]. Even more impressive some of the Romanian AK’s I use and test were made as far back as 1961.

So if you are working in Iraq and you have a choice, get your hands on Romanian made AK’s”

Articolul complet aici.

Uşurinţa de utilizare a AK-ului, pe de altă parte, se explică prin numărul mic de operaţii necesar pentru demontare/curăţare/remontare (9, spre deosebire de armele americane M16, ce necesită 16 operaţiuni distincte) precum şi printr-un motiv mult mai puţin cunoscut, legat de biomecanica corpului omenesc. Neştiut de consumatorii de Taraf TV, în condiţii grele de mediu (frig puternic/hipotermie, rănire/durere extremă) şi/sau de stress puternic, corpul uman îşi reduce gradul de fineţe a reacţiilor psihomotorii, astfel încât mişcările musculare sunt limitate la cele grosiere (mişcări ale picioarelor, mâinilor), cele fine (ale degetelor) precum şi simţul tactil fiind anihilate. Astfel, AK-ul, ce poate fi dezasigurat şi armat cu podul palmei sau chiar cu piciorul (mânerul portînchizătorului permiţând aceasta) este net superior armelor de tip M16, ce au butoane de control ce pot fi acţionate cu degetul, iar mânerul de armare necesită folosirea a două degete pentru deblocare şi armare.

Mai jos aveţi ceea ce un grafician american de jocuri şi-a imaginat că ar fi absolut suficient pentru o gaşcă de contractori hârşiţi în ale războiului, anume versiunile „uşor tunate” ale pistolului mitralieră, puştii semiautomate cu lunetă şi puştii mitraliere de tip Kalaşnikov.

AK337

O încercare a unei mici firme ruse de a modifica un AK74 a dus la bijuteria de mai jos, la un cost estimativ de 200 dolari pe armă:

AK74 by Zenit

AK74 by Zenit

Acelasi model, cu lunetă şi amortizor

Acelasi model, cu lunetă şi amortizor

Modificările ce pot fi făcute pentru a aduce la zi armele din dotarea României cuprind, ca prim pas, un uluc cu şină Picatinny pe tubul de gaze, pentru a putea monta un sistem optic de tip reddot, unul dintre cele mai populare modele fiind Aimpoint MicroT1. Montarea unui uluc cu 4 şine Picatinny oferă posibilitatea de instalare a unor mânere frontale ergonomice, a unui bipod, a lanternelor tactice şi laserelor de ochire. Folosirea unui mâner modular/bipod de tip GripPod va simplifica şi mai mult utilizarea armei, acesta fiind un dispozitiv 2-în-1 extrem de uşor şi de solid.

GripPod montat pe un M249

GripPod montat pe un M249

Unul dintre cele mai neglijate subansamble la modelul AK este mânerul pistol, considerat a avea o ergonomie scăzută, aşa că acesta este următoarea piesă ce va fi schimbată cu un model cu spaţiu de depozitare în care se pot depozita un kit de curăţare ca “tubuleţul” standard şi un bidonaş conform de ulei, un micro kit de tip Otis sau un set de două baterii de tip AA, necesare sistemului de ochire.

Ak Grip by Magpul

Ak Grip by Magpul

Patul de umăr este preferabil a fi rabatabil, pentru toate trei armele, pentru a uşura transportul şi depozitarea armelor, având posibilităţi de ajustare a lungimii şi a înălţimii, prin folosirea tălpilor şi a obrăzarelor din cauciuc de diferite dimensiuni, mai ieftine şi mai uşoare decât un sistem mecanic de reglaj.

Sistemele de ochire mecanice pot fi upgradate prin folosirea de puncte de vopsea fosforescentă sau sisteme cu buline de tritiu pentru ochire pe timp de noapte, ataşate permanent, în locul vechilor sisteme detaşabile. Luneta PSL-ului va păstra sistemul lateral de montare (extrem de practic, permiţând folosirea sistemului mecanic în caz de avarie), dar poate fi înlocuită cu un model actualizat, cu putere variabilă, de 3-9x, ce va duce la mărirea flexibilităţii de utilizare în condiţiile variabile ale câmpului de luptă.

Nuca/piuliţa de la gura ţevii şi ascunzătorul de flacără al PSL-ului pot fi înlocuite cu o frână de gură/ascunzător de flacără compatibil cu un amortizor de sunet, dispozitiv din ce în ce mai folosit de armatele moderne, zone cu operaţiuni preponderent urbane ca Irakul necesitând o protecţie sporită a militarilor proprii, ce se poate asigura şi prin reducerea semnăturii sonore specifice. În pozele următoare sunt prezentate 2 modele ruseşti, PBS-1 folosit la armele AK încă din anii ’70 şi amortizorul puştii cu lunetă VSS, ce foloseşte muniţie subsonică de 9x39mm:

AK cu PBS-1

AK cu PBS-1

PBS demontat

PBS demontat

Amortizor VSS Vintorez

Amortizor VSS Vintorez

Pentru confortul soldatului, o curea de purtare modulară şi ergonomică, din nylon, ce oferă multiple configuraţii de purtare, poate fi un accesoriu extrem de util.

Această listă de modificări, ce păstrează structura de bază a armei neatinsă, poate fi realizată la un cost foarte modic, aducând legendarul Kalaşnikov românesc la nivelul de ergonomie cerut de un soldat modern.

Surse fotografii:

– Alex Jessup.

– Karden Blogspot.