Basecamp – electrice

p3-military-solar-panel-500_480x480Drajilor, deoarece pentru că fiindcă je s-a angajat (deci, cel puțin teoretic, va avea bani de caucioace pentru Rinocerb și alte asemenea), ritmul articolelor a scăzut, dar vom încerca să recuperăm. Continuând seria articolelor începute aici, astăzi vom discuta despre electricale, mai specific despre producerea și stocarea energiei electrice, consumul fiind asigurat de multe chestii, utile sau nu prea.

În ordinea numerelor de pe tricou, începem cu producerea, mulțumesc mâinii ridicate în spatele sălii, adevărat, generatoare electrice. Mai mari sau mai mici, cu benzină sau diesel, mărci chinezești disponibile la orice Dedeman, Praktiker sau alte asemenea dugheni, dar și mai fițoase ca Honda, Caterpillar sau mărci dedicate militarilor cum ar fi Dewey sau Rolls-Royce (da, în afară de mașini bășinoase și motoare navale / turbine de avion mai fabrică și generatoare de curent) generatoarele cu motoare cu ardere internă sunt sursa cea mai facilă de alimentare electrică a unei tabere. Gama mare de mărci, modele și puteri permite ajustarea cheltuielilor pe măsura bugetului. Dezavantajul este necesitatea combustibilului, crescând astfel amprenta POL (petrol, oil, lubricants).

1aPe locul 2 la producători, ultima fiță în materie, celule de combustibil ce folosesc metanol. Principalul utilizator în Europa este, binențeles, Bundeswehr-ul, ei fiind o adunătură de germanezi obsedați de eficiență, cu preocupări ciudate ca protejarea mediului, drepturile minoritarilor și alte asemenea, lupta fiind lăsată la coadă, după cum zic gurile rele. Producătorul german SFC Energy a furnizat și USAF generatoare electrice cu metanol, acestea fiind considerate superioare celor cu ardere internă, un ”cartuș” de combustibil cu capacitatea de 10 l, având o greutate de 8,4 kg, furnizează o putere de 11,1 kWh (925 Ah). Un sistem civil (nu militar!) disponibil în Europa și Orientul Mijlociu (așa numita piață EMEA – Europe, Middle East, Africa) este EFOY Comfort, disponibil în trei versiuni, cu puteri de 40, 80 și 120 W și capacități de încărcare de 80, 120 și 210 Ah, poate încărca orice fel de baterii cu plumb precum și pe cele de tip LiFePO4.

box-2

sfc_M10_perspektive_I_18201_210_sRGB_8Locul 3 este ocupat de panourile solare, de preferință flexibile, de diferite dimensiuni, de la cele mai mici, capabile să încarce o pereche de de acumulatori AAA/AA, până la cele care se pot transforma în umbrare sau corturi. Avantajele acestora sunt transportul și punerea în funcțiune ușoare, lipsa oricărui zgomot, precum și cantitatea mare de energie produsă.

120w_20_CD65321B05397

21-0055A doua parte a problemei, stocarea și managementul se realizează destul de ușor prin bancuri de baterii (de la cele clasice cu plumb la fițele cu litiu și nu numai), fiind ușor de realizat prin folosirea sistemelor destinate sistemelor fotovoltaice clasice. Și în acest domeniu, tendințele modei își spun cuvântul, nemții de la SFC Energy și americanii de la Goal Zero venind cu sisteme integrate de baterii și managementul surselor și consumatorilor, respectiv EFOY Go! și Goal Zero Yeti.

EFOY Go! este un sistem integrat de baterie și invertor de curent ce furnizează în paralel o priză de 230 V curent alternativ, un soclu de 12 V și două ieșiri USB de 5 V, acestea furnizând curent continuu, având o baterie cu litiu de 240 Wh, cu o greutate de 5,8 kg, deci ușor portabil, ce se poate încărca în moduri multiple, de la panouri solare, motorul mașinii (cu priză de brichetă), generator electric sau un sistem cu metanol EFOY Comfort descris mai sus. Mai multe unități pot fi legate împreună, asigurând astfel o capacitate suplimentară de stocare a energiei (precum și mai multe prize).

box-3box-4

Ultimul model al americanilor de la Goal Zero este Yeti 400, iarasi un sistem ce conține o baterie cu gel (AGM, pentru cunoscători) cu capacitate de 400 Wh, ce poate fi alimentat/încărcat la priză (120V, ei este americani), bateria mașinii prin priza de brichetă și panouri solare. La fel ca modelul de mai sus, mai multe unități pot fi legate împreună.

yeti_lead-1280x719

Pentru că, nu-i așa, consumatori se pot găsi grămadă (de la laptopuri, sisteme de comunicație la iluminat și pompe pentru diferite lichide), nici o capacitate de producere și stocare a energiei electrice nu poate fi prea mare.

Low and slow

Dragii moșului, distracția zilei de azi vine din Țara Dimineților Liniștite de Coniac, Coreea de Nord adică. Ceea ce se vede în poza de mai sus este mai mult decât se înțelege la prima vedere, așa că necesită explicații.

Ceea ce se vede sunt niște An-2 lansînd parașutiști de la joasă înălțime. ”Epave de-astea are și Armata Română”, a spus cineva pe feisbuc. Explicația pozei este: niște biplane făcute din pânză și lemn, zburând la o înălțime foarte joasă și cu o viteză extrem de redusă, lansează unități de comando. Se spune că NordCoreea are 300 de asemenea biplane. Un calcul simplu ne arată că 300 de biplane X 10 oameni antrenați la sânge (lipsa de tehnologie, care oricum poate ceda oricând, este compensată de un antrenament intens si diversificat al soldaților) rezultă mult haos produs în spatele liniilor inamice.

Misiunea acestor unități sinucigașe de nord coreeni va fi multiplă, distrugerea unor instalații cheie militare sau de infrastructură, uciderea liderilor civili și militari, precum și terorizarea populației. Această tactică de penetrare în adâncime necesită o pregătire intensă pentru trecerea la capacitate maximă de luptă instantanee a națiunilor țintă, în cazul nostru Coreea de Sud.

Folosit în acest mod, An-2, cu aripi din pânză și lemn, ceea ce îi oferă o secțiune radar foarte mică, zburând la o înălțime foarte joasă și viteză redusă, este foarte greu de detectat de către radarele avioanelor de intercepție, incluzînd pe cele Doppler, ale căror filtre tind să elimine obiectele ce se mișcă foarte încet, în special când se mișcă în plan oblic față de emițător. Un experiment făcut în Washington DC a arătat că nici măcar sistemul ce apără Casa Albă nu poate detecta, darămite să oprească, un aparat ce zboară aproape de sol cu o viteză redusă. Sistemele antiaeriene ”clasice” vor avea extrem de puține șanse să detecteze și să doboare asemenea avioane, cele mai bune soluții venind de la sisteme cu rază foarte scurtă (VSHORAD) – rachete antiaeriene cu lansare manuală de tip Stiger, Strela, Igla sau SAAB RBS70. Dar iarăși numărul acestor sisteme este limitat, pe când un An-2 poate decola și ateriza literalmente oriunde.

Concluzia? Într-o lume obsedată de multiroluri, rachete, radare, senzori de fuziune, loviturile cele mai puternice vor veni de la biplane din lemn, mașini civile și omuleți verzi.

Black Owl Down

seretrainingUndeva în Ucraina

„- Fir-ar doamna mă-ta a dracu, Bărbosule! Te-ai gândit la toate, ai?” gândi bruneta strângând patul Glockului 19 în mână. Lângă ea, blonda dormea ghemuită în simulacrul de sac de dormit. Mai avea 2 ore şi se întuneca. Timp să meargă mai departe.

„- Crezi că suntem Francis Gary Powers, nu?” gândea blonda prefăcându-se că doarme. Cel puțin ploua. Știa că pentru un urmăritor serios nu era nici o problemă să le ia urma în ploaie, dar nu auzise ca ucrainienii să aibe așa talente. Deja aveau în reflexe ce le învățase Bărbosu’. „N-ai să vezi, moșule”

* * *

Pasul Rotunda, jud. Suceava

– Pletosuleeeee! se auzea vocea Bărbosului

– Ce talpa mea jegoasă vrei mă? întrebă chelul scoțând capul de după Mitsubishi-ul alb. Te aud foarte bine, nu-i nevoie să urli în halu’ ăsta…

– A căzut Vampiru’, bufnițele-s pe fugă…

– Și care-i beleaua? Antrenate sunt, echipament au, GPS-urile merg, la ce oră trebuie să fie la primu’ RV? Ai planu’ de zbor?

– Îl am. La 2 ar trebui să fie pe lângă Sărata, așteptăm transmisia radio. Mergem noi doi, Piticu’ și Ovidiu?

– Cu Rinocerbu’? Ok. Instalez DȘK-ul sau aruncatoru’ de 40?

– Pune aruncătoru’. Face tămbălău mai mare.

– Ok boss, spuse Cosmin și se îndreptă spre magazie.

* * *

 Ucraina

Blonda se extrase din sacul de dormit, îl strânse și îl băgă într-un buzunar al vestei de zbor. Porni GPS-ul prins pe mâna dreaptă și așteptă să se inițializeze. Mulțumită de rezultat, își verifică pistolul, bău o gură de apă din rezervorul prins pe vestă și se întoarse spre bruneta ce-o privea.

- Auzi, șopti ea, cum naiba te-ai cunoscut tu cu Bărbosu’?

* * *

 Forchana, Ciad, 7 ani înainte

- Sublocotenent Pătrașcu, știu că ești pilot de Spartan, dar nu așa se face o aterizare! Nu suntem sub foc inamic, se poate ateriza ca pe un aeroport normal!

- Permiteți să raportez, mi s-a spus că sunt rebeli în zonă. Și o pistă prăpădită din pământ bătut nu cred că poate fi numită aeroport normal…

- Nu-ți permit să fii obraznică! Până la noi ordine, ești consemnată în bază! Liber!

Bruneta ieși plină de draci din cortul comandantului. Trecu pe lângă cei doi bărbați sprijiniți de Land Cruiserul ce purta mândru un tun automat cu două țevi. Se înfioră gândindu-se că proiectilele de 23 mm puteau să-i transforme transportorul în fâșii de aluminiu.

- Auzi băi Marmotă, are curișor mișto gagica asta, pe lângă faptu’ că-i descreierată. Dacă e la pat la fel cum e la manșă, e spectacol, ascultă-mă pe mine… spuse cel mai înalt.

- Șefule, e mai pe măsura mea, mignonă… Matale ar trebui s-o pui în poziția aia, mama iedului, sau deasupra… răspunse bondocul.

- Taci băi, știi vorba aia, în pat amândoi au aceeași înălțime…

Fata se întoarse și le arătă degetul mijlociu. Bondocul avea grade de plutonier pe umeri, deci îi era inferior în grad, iar de celălalt nu-i păsa. Era îmbrăcat în civil și avea barbă, deci nu se supunea regulamentelor militare.

- Bagă-ți degetul ăla în nas, pizduș, se auzi vocea bărbosului.

- Nu ești prea politicos, șefule, spuse ea ciudat avertizată de ceva necunoscut.

- Șef îți e ăla care a urlat la tine în birou, nu eu. Eu nu sunt aici și conversația asta n-a existat niciodată, spuse bărbosul scoțând limba la ea. Liber!

Se întoarse să plece. Își dăduse seama cine era. Reporterul de care auzise atâtea. Iar celălalt era transmisionistul cercetașilor, cel care salvase un convoi de refugiați folosind cablu de veioză pe post de antenă radio. Nu mai putea să comenteze nimic.

* * *

Baza RAF Akrotiri, Cipru, 4 ani înainte

- Locotenent Pătrașcu, spuse colonelul, vei executa un zbor spre Homs, în Siria. Vei fi dumneata, comandantul și loadmasterul. Nu te interesează ce transporți, acest zbor nu există în mod oficial. Vei zbura la înălțime foarte mică, sub orizontul radarului, cu transponderele oprite. Ai dreptul să refuzi misiunea. În caz că n-o faci, vei uita că noaptea asta a existat. Ai înțeles?

- Permiteți să raportez, accept misiunea. Nu vă voi dezamăgi, domnule colonel!

- Du-te și verifică planul de zbor. Plecarea este la ora 23. Liber!

Ieși din biroul răcit zdravăn de aerul condiționat direct pe pista fierbinte. Simțea căldura asfaltului încins direct prin tălpile bocancilor, așa că se îndreptă direct spre hangarul în care avea Spartanul ca să prindă un pic de umbră. Se opri la ușă, privind cu mirare la o Toyota Hilux încărcată cu echipament și la cinci oameni în uniforme de deșert. Cu o privire ironică, cel sprijinit de aripa mașinii i se adresă:

- Deci, mândro, rămânem datori c-o șaormă dacă ne lași unde treb’e. Dacă nu, o să ai mult de mers pe jos, spuse Bărbosu rânjind. Ce zici, te descurci cu măgăoaia asta gri?

”Să te fut, șefule” gândi ea, ultragiată de jignirea adusă avionului.

- Ai vrea tu, pizduș, spuse bărbatul rânjind, de parcă îi citise gândurile. Se răsuci și se urcă la volan. Dintr-o singură mișcare, întoarse camioneta și o dădu în marșarier până intră cu totul în cala avionului, oprindu-se în stopperele instalate în podea. Loadmasterul și doi dintre mecanicii din hangar se apucară să fixeze lanțurile de ancoraj. Ceilalți patru membri ai echipei urcară fără un cuvânt și luară loc pe scaunele incomode din pânză. Bruneta urcă în cockpit și începu să încălzească motoarele.

- Au pus pariuri despre ce număr porți la sutien, auzi vocea loadmasterului, un maistru clasa a doua. Șeful lor cică n-ai pe ce să-l pui… Ăștia n-au pic de bun simț?!?

Bruneta se învineți la față și se întoarse, cu o replică ascuțită pe limbă. Privirea ei o întâlni pe cea a Bărbosului, ce transmitea ceva de genul ”hai să te vedem”. Renunță la idee, cuprinsă de același sentiment de pericol iminent pe care-l avuse cu ani în urmă. Omul ăsta nu era un om obișnuit, era clar.

Întunericul se lăsase ușor, avionul fusese verificat, alimentat, motoarele pornite și își luaseră zborul de pe pista încinsă. Ora de zbor trecu repede,  așa că echipajul pregăti aterizarea.

- Unde e pista? întrebă fata pe comandant.

- Nu avem pistă, îi lăsăm pe o bucată de șosea. Privește și învață, locotenente, spuse comandantul zâmbind.

Pilotul alinie aeronava pe axul șoselei și execută o aterizare ca la carte. Chiar înainte de oprirea avionului, Bărbosu băgă capul în cabină și se adresă comandantului:

- Boss, mulțumim de plimbare. Bem sticla aia când ne întoarcem, ok?

- Ok, aveți grijă de voi, să ne vedem sănătoși! răspunse comandorul zâmbind larg.

- Rugăminte, ai grijă de puștoaica asta, văd că-i pricepută, spuse Bărbosu făcând cu ochiul. Am plecat, zbor liniștit spre casă!

Fata întoarse capul ca să vadă bărbatul solid sărind în bena camionetei ca să apuce mânerele mitralierei grele. Șoferul acceleră și mașina se făcu nevăzută în întuneric. Cele două turbomotoare ale avionului își sporiră turația, avionul începu să se miște și în curând erau în drum spre Akrotiri. Din laterala scaunului, comandantul scoase o sticlă de coniac Remy Martin.

- Sper să te întorci s-o bem, idiotule. Nu știu ce te face să-ți pui pielea la bătaie în halul ăsta, spuse el ca pentru sine.

- Cine-i omul ăsta, șefule? întrebă locotenenta.

- Ce nu știi, nu te îngrijorează, puștoaico. Ăsta a fost primul lucru care l-am învățat de la el, răspunse pilotul. Și acum gura, mergem acasă…

* * *

Secuiu, com. Gura Teghii, Buzău, 2 ani înainte

Camionul frână brusc, iar cei din spate săriră repede din el. Era ultimul curs din perioada de instrucție, cel de supraviețuire / evadare, care se zvonea că devenise un chin, după ce ani de zile fusese o formalitate. În umbra recentelor pierderi din Orientul Mijlociu, NATO hotărâse că piloții trebuiau să aibe cunoștințe serioase de supraviețuire. Așa că aviatorii trebuiau să treacă prin ceea ce fusese poreclit „Behind Enemy Lines”, cu căpitanul Grigore în rolul lui Owen Wilson. Locotenentul Surghe încercase să îi pună mâna pe fund locotenentului Pătrașcu, ”din greșeală”, fapt ce o făcuse pe aceasta să-i arate degetul mijlociu.

 – Ți-am zis să-ți bagi degetul ăla în nas, locotenente, se auzi o voce sigură. Toți întoarseră capetele în direcția ei, pentru a descoperi un bărbat solid, cu tuleie nebărbierite pe obraji, purtând o uniformă fără însemne și o vestă cu multe buzunare ce păreau pline și un  toc din care se ivea mânerul unui Glock.

Dintr-un ARO vechi coborî colonelul ce asigura comanda exercițiului. Toată lumea luă poziția de drepți, mai puțin posesorul vocii.

- Căpitan Andronescu, la dumneata nu se aplică regulamentele militare? întrebă colonelul.

- Permiteți să raportez, spuse apelatul, sunt căpitan de numai 14 ore, domnule colonel.

- Și mai ai nevoie de timp ca să te obișnuiești cu ideea, sau cum?

- Nu, primi răspunsul, împricinatul luând poziția regulamentară.

- Regulile sunt simple, spuse colonelul. Trebuie să ajungeți până mâine seară la ora 19 la Întorsura Buzăului la primărie. Veți pleca perechi, la fiecare jumătate de oră. Vă descurcați cu ce aveți prin buzunare. Dacă veți fi capturați, veți avea neplăceri. Căpitan Grigore, preia comanda. Căpitan Andronescu, din moment ce ești rezervist voluntar, ai voie să pleci singur. Întrebări?

- Permiteți să raportez, se auzi vocea Bărbosului, aș vrea ca însoțitor pe locotenentul Pătrașcu. E cam riscant să fii singur în munți.

- Pătrașcu, faci echipă cu Andronescu!

- Am înțeles, domnule colonel! spuse bruneta, privind strâmb la bărbatul solid.

Fură prima pereche care plecă. Prima surpriză plăcută a fost faptul că el își ajustase pasul după al ei, părând că străbate terenul fără efort. Căuta cele mai facile locuri de străbătut, neținând linia dreaptă. Observă că pe mâna dreaptă avea un aparat, ca un fel de ceas mare, pe care-l consulta din când în când.

- Șefule, nu te supăra, ce-i ăla?

- Care?

- Ce ai tu pe mâna dreaptă.

- E un GPS Garmin Forerunner 401. De ce întrebi?

- Nu știam că e voie cu GPS-uri…

- Colonelul a spus să ne descurcăm cu ce avem prin buzunare. Nu e voie cu GPS-uri, dar nu știa ce am eu în buzunare. Ce nu știe, nu-l îngrijorează.

- Bine, dar nu e corect…

- Ce nu e corect?

- Să folosim un GPS și ceilalți nu…

Bărbatul se întoarse și o privi de parcă nu-i venea să-și creadă urechilor.

- Să-mi bag cracu’, spuse el, și aveam așa o părere bună despre tine…

- Și de ce n-o mai ai?

- Hai să mergem, dracului, că ne prinde noaptea în pădure…

- Șefule, am înțeles, sunt proastă. Deci, te rog frumos, luminează-mă!

- Pizduș, tu ce mușchiu’ meu crezi că facem aici?

- Facem un exercițiu de supraviețuire.

- Ok, hai să-ți desenez, poate pricepi. E un exercițiu, adică simularea unei situații reale. Adică dacă pun aia de ne vânează gheara pe noi, n-o să pățim mare lucru. Dacă am fi, teoretic, pe unde m-ai lăsat tu acum doi ani, s-ar lăsa cu chestii amuzante, cum ar fi ceva bătăi, foame, sete, tortură, o mică decapitare, în cazu’ tău ceva violuri multiple. Așa că, dacă nu-ți e cu supărare, voi profita cu nesimțire de orice avantaj îl pot avea ca să mă întorc ok acasă. Nu e corect față de alții? Mă doare fix în clanța ușii de la Prefectura din Baia Mare de treaba asta. Mai bine plânge mă-sa decât să plângă mama.

Fata privi uimită la cel din fața ei. I se părea o enormitate ceea ce auzise, dar știa că avea dreptate.

- Ok, am înțeles. Teach me, Yoda, spuse ea zâmbind.

- Aham, ți-a venit mintea la cap, spuse Bărbosu. Deci, cele două părți ale distracției de azi, pricepeniile și echipamentul. Pricepeniile le înveți pe parcurs, echipamentul e pe vestă.

- Ce conține vesta?

- Pe spate ai un Camelbak cu 3 litri de apă, în buzunare un kit de supraviețuire, compus din cutie, bandă adezivă, busolă de rezervă, fierăstrău sârmă, pătură de supraviețuire, chibrituri, brichetă cu LED, o frontală cu LED, ace de siguranță, ac de cusut cu ață, pastile de purificat apa și niște pungi cu fermoar. În celelalte buzunare sunt rații de la bărcile de salvare, un bivibag, baterii de rezervă pentru GPS, un filtru de apă compact pentru reumplut rezervorul din spate, un cuțit Falkniven A2, iar în toc și lângă un Glock 19 de 9 mm cu două încărcătoare de 17 cartușe și amortizor. Glock-ul l-am modificat cu înălțător și cătare cu tritiu, pentru ochire pe timp de noapte. La mâini am ceasul c-o minibusolă și GPS-ul.

- La ce naiba îți trebuie filtru de apă?

- Pentru că nu stau să fac focul și să car oală după mine s-o fierb. Știi ce înseamnă să te caci împrăștiat din cauza dizenteriei? Aici apa e ok, dar la Dunăre sau prin tot felu de locuri uitate de Dumnezeu pe unde văd că ai tu plăcere să zbori găsești numai apă mizerabilă, pe care e mai bine s-o filtrezi.

- Mda, spuse fata, am multe de învățat…

- Nu te îngrijora asta, dacă n-o știai, este? Ai mîncare, apă, bandaje, ceva pastile, poți să dormi fără să-ți fie frig, ai cu ce să te orientezi. Învață, e pielea ta în joc…

- Corect…

Orele trecuseră repede, găsiseră un brad prăbușit unde Bărbosul imporvizase un adăpost pentru ea, așa că dormise bine, iar a doua zi ajunseseră la destinație. Părea că ruta aleasă îi ferise de patrulele de căutare, așa că ajunseseră primii, spre mulțumirea colonelului.

- Căpitan Andronescu, locotenent Pătrașcu, liber. Felicitări, spuse bărbatul în vârstă, zâmbind.

- Vă mulțumim, domnule colonel, spuse fata zâmbind la rândul ei.

Se retrăseseră spre camionul care-i aștepta iar Bărbosul își scosese vesta și GPS-ul de la mână, punându-le pe ea.

- Până-ți fac rost de una pe măsura ta, o folosești pe asta, spuse el, luând pistolul și încărcătoarele de pe vestă. Comentarii?

- Nu șefule, mulțumesc, spuse fata îmbujorată. Rămân datoare…

* * *

Lângă Sărata, Ucraina

Cele două umbre mergeau aplecate, ciulind urechile la fiecare zgomot. Blonda urmărea indicațiile GPS-ului prins de mâna dreaptă, arătând prin semne direcția. Urmau să ajungă la penultimul punct de întâlnire, unde, dacă aveau baftă, trebuiau să fie așteptate de Dihori. Se apropiară cu atenție, iar bruneta scoase stația radio și șopti în microfon:

- Bufnițele chiamă Dihorii, recepție!

Din aparatul ce-l ținea în mână se auziră două semnale discrete, iar fetele schimbară zâmbete de ușurare. Tresăriră când la câțiva metri de ele o siluetă înfășurată într-un maldăr de zdrențe se ridică de la pământ. Arăta ca un tufiș.

- Ce v-a luat atâta? se auzi șoapta cheliosului. Se răcește cafeaua, ce dracu’…

 Traversarea frontierei fusese lipsită de evenimente. Pe drum li se alăturaseră  Ovidiu și Bărbosu’, Piticu’ monitorizând transmisiile radio din camioneta acoperită cu o plasă de camuflaj.

- Ceva interesant? fusese întrebarea șefului.

- Au găsit niște resturi la 50 de kilometri de aici, acum juma’ de oră, primi răspunsul. Nu se știe de la ce sunt, se presupune că era o dronă de cercetare.

- Bine, hai să mergem acasă. Gagici, v-ați descurcat de minune…

Ladies and gentlemen…

… meet the Rhino. Sau Rinocerbu’.

VLUU L200  / Samsung L200Va fi platforma de experimente, modificări și alte asemenea, pe post de jucărie, sistem logistic, generator de curent și orice vă trece prin cap, turnați mai jos. Promit ca le voi citi pe toate, cu toate că (și acum vine partea mai tristă) în următoarele luni voi fi extrem de ocupat cu cea mai importantă perioadă din viața oricărui student: licența. Așa că nu voi mai scrie așa de mult, dar promit sa mă revanșez.

Have fun:

La alţii…

1f4640cbc10b4e81ec928b3a563330fbDragii moşului, stând la ceas de seară la un pahar de Chivas şi răsfoind presa străină, mi-a sărit în ochi un articol ultimul număr al polacilor de la Frag Out. Articolul tratează nou înfiinţatele Forţe de Apărare Teritoriale, un fel de Gardă Naţională compusă din rezervişti, ce au misiunea de a se implica în activităţile militare destinate anihilării şi distrugerii forţelor „unui potenţial inamic” în cooperare cu forţele operaţionale, de suport şi non-combatante, executarea unor misiuni independente anti-teroriste şi anti-sabotaj, participarea la recepţia şi desfăşurarea întăririlor aliate în regiunile indicate, managementul crizelor, incluzând aici protecţia civilă împotriva dezastrelor naturale, căutare-salvare şi protecţia vieţii cetăţenilor, protecţia comunităţilor locale împotriva destabilizării şi a dezinformării, cooperarea cu diversele elemente ale sistemului naţional de apărare, protecţia împotriva atacurilor cibernetice, şi la urma cireaşa de pe tort, implicarea în activităţi informative, incluzând ideea de educaţie patriotică a societăţii!

Paranteză.

Mh, mişto ideea. Cunosc nişte flăcăi de la o asociaţie de reenactori care fac tot posibilul sa-i înveţe pe copii istoria aia care nu e scrisă în cărţi. Istoria nu e numai 23 august, 1 decembrie, cohorta politică actuală şi aventurile maneliştilor. Mai înseamna şi Cireşoaia, Turtucaia, Stalingrad, Caucaz, Cehoslovacia anului 1968…

Închis paranteza.

Treaba inteligentă la chestia asta e că aceste forţe vor fi structurate pe brigăzi cu o anumită arie de responsabilitate, cu profil de infanterie uşoară şi oameni recrutaţi din zona de responsabilitate, cu o organizare ierarhică de tip batalion – companie – pluton – grupă. Principala unitate de luptă va fi compania, ce va avea un anumit profil, luptă urbană, montană, marină (stil infanterie marină) şi general. Profilul va fi în strânsă legătură cu demografia şi relieful zonei de responsabilitate a companiei. Profilul companiei respective va dicta echipamentul folosit, inclusiv echipamentul individual al soldatului, ca şi programul de instrucţie.

Unitatea de bază în luptă va fi grupa, compusă din 12 soldaţi, după cum urmează:

– comandant

– comandant adjunct

– puşcaş lunetist (designated marksman)

– cercetaş

– genist (combat engineer)

– genist asistent (junior combat inginer)

– paramedic – nu sanitar, nu doctor, PARAMEDIC

– paramedic asistent (junior paramedic)

– radio-operator

– radio-operator asistent (junior radio-operator)

– doi puşcaşi.

După umila mea părere, asta e aceeaşi structură cu a Detaşamentelor Alfa – ODA (Operational Detachement Alpha) a Forţelor Speciale americane, cunoscute şi ca Beretele Verzi, structură ce permite „spargerea” grupei în două unităţi de luptă independente, având fiecare un paramedic, radio-operator, genist, puşcaş şi comandant. Singurii care (teoretic) n-ar avea omologi într-o sub-grupă ar fi cercetaşul şi lunetistul, dar ţinând seama de complementaritatea skill-set-urilor (camuflaj eficient, capacitate de colectare si transmitere a informaţiilor, etc.) se poate spune că sunt analogi.

Dotarea standard va conţine armele standard ale armatei polone, pistoale de 9 mm, puşti de 5,56 şi 7,62 mm (incluzând puşti cu lunetă de tip Bor şi Tor), aruncătoare de grenade de 40 mm, precum şi mitraliere universale de 7,62. Armele folosite împotriva tancurilor vor fi iniţial RPG-7 (AG-7 în România), ce vor fi înlocuite cu sisteme mai moderne în anii următori. Companiile de sprijin vor fi dotate cu mitraliere grele de 12,7 mm, mortiere de 60 mm, precum si mijloace antiaeriene precum tunurile automate de tip ZU-23-2 şi rachete de tip Grom MANPAD. Geniştii vor avea la dispoziţie mine antitanc de tip MN-123 şi monstrul MPB, de 45 kg.

MPB

MPB

Ciclul de instrucţie va avea 3 ani (vorbim de instrucţie de weekend, nu full time), in primul an fiind axată pe învăţarea cunoştinţelor de bază implicând armele şi supravieţuirea, al doilea va întări cunoştinţele specifice fiecărei specialităţi, iar al treilea se va axa pe munca în echipă şi realizarea unei unităţi de luptă coezivă.

Primele districte militare care vor implementa noul sistem al Forţelor de Apărare Teritorială vor fi, binenţeles, cele din estul Poloniei…

PS. Pentru cine se gândea ca eu fac mişto aici, mai gândiţi-vă o dată.

Basecamp: 101

pict109Dragii moşului, astăzi vom discuta despre tabere. Indiferent dacă-s de antrenament sau doar de locuit, ele furnizează soluţii la nevoile de bază, conform piramidei lu’ Maslow, de odihnă, hrănire, igienă, distracţie şi ce-o mai fi pe acolo. Pornind de la exemplele din istorie, cum ar fi taberele partizanilor sovietici din Bielorusia, ale Chidiţilor din Birmania, ale SAS-ului din nordul Africii şi Europa de nord-vest, ca să mă limitez la a Doua Cotonogeală Mondială, sau a Beretelor Verzi sau VietCong-ului în timpul Războiului Rece, voi încerca să creionez cerinţele unei tabere de bază.

Nevoile fundamentale ale unei tabere, fie ea din munţii Afganistanului, junglele Africii sau pădurile Europei sunt aceleaşi, anume un climat cât de cât sănătos, o locaţie discretă, o sursa de apă (de preferinţă o fântână), o sursă de energie electrică, căi de acces / aprovizionare, precum şi posibilitatea de a fi uşor apărată sau părăsită, la nevoie.

Facilităţile absolut necesare unei tabere de dimensiuni mici / medii, pe lângă dormitoare, băi / spălătoare, toalete / latrine şi cantină (bucătărie şi sală de mese) sunt un post de asistenţă medicală (dispensar), un post de comunicaţii, comandă, control, computere şi informaţii (C4I), un garaj cu posibilităţi de reparaţii vehicule, o armurerie necesară întreţinerii şi reparaţiei armelor, depozite de combustibili şi lubrifianţi, alimente, muniţie şi echipament. Opţionalele includ o zonă de aprovizionare aeriană (zonă de desant, helipad, pistă de aterizare improvizată), un poligon de instrucţie şi o posibilitate de recreere (mini-cinema, jocuri video, internet).

În general, spaţiile locuibile sunt extrem de diverse, pornind de la corturi, clădiri improvizate, folosirea unor clădiri preexistente, construcţia de la 0 a unor clădiri, containere ISO modificate, peşteri naturale sau artificiale, precum şi adăposturi sau bunkere construite în / sub pământ.

Sursa de apă necesară igienei şi preparării hranei pot fi un puţ / fântână şi/sau o sursă curgătoare, un sistem de filtrare, precum şi un sistem de captare a apei de ploaie, în zonele cu precipitaţii rezonabile.

Energia electrică necesară diverselor utilizări (discutăm de zone izolate) poate proveni de la generatoare cu motoare cu combustie internă, sisteme de panouri solare sau, ultima fiţă în domeniu, celule de combustibil folosind metanol. Sistemele eoliene şi hidroelectrice sunt, în opinia mea proprie şi personală, dificil de montat şi uşor vizibile din punct de vedere al camuflajului.

Eliminarea reziduurilor (umane, resturi de bucătărie, alte deşeuri organice) se poate face prin îngropare (nerecomandată, din cauza poluării surselor de apă), ardere şi, cea mai bună soluţie, compostarea lor şi transformarea în îngrăşăminte organice.

Garajul, parcul auto sau cum vreţi voi să-l denumiţi va trebui să asigure întreţinerea şi repararea vehiculelor uşoare şi camioanelor, precum şi construcţia diverselor piese necesare (suporturi de arme, şine lansatoare de rachete, etc.), deci va avea nevoie de aparatură de sudură şi prelucrare a metalului (strunjire, etc), scule de mână şi electrice, precum şi diversele consumabile trebuincioase (de la electrozi de sudură la fluide/uleiuri de tot felul).

Postul sau centrul C4I poate fi dotat cu laptopuri (de preferinţă genul ruggerised, cum ar fi Panasonic Toughbook sau Getac), imprimante, un sistem GNSS pentru localizarea cu precizie în teren a diveselor obiective, mini-drone de recunoaştere, etc.

Armureria va trebui să asigure întreţienerea, repararea şi modificarea diferitelor arme din dotare, precum şi construcţia diverselor mijloace explozive necesare (încărcături cumulative, IED-uri, mijloace explozive de penetrare a uşilor şi zidurilor, sisteme de iniţiere).

Zona de aprovizionare aeriană poate fi realizată din pământ bătătorit, fiind necesară pentru primirea în siguranţă a proviziilor prin paraşutare de la joasă înălţime (cea mai comodă metodă) şi / sau aterizarea diverselor aparate de zbor (avioane cargo, de legătură, elicoptere).

Aceasta este doar o imagine sumară, pe care o vom detalia în episoadele următoare. Până atunci, enjoy:

Tromboane (part 2)

RPG-32-2

Drajilor, după ce-am discutat despre cea mai bună sculă de cotoit ţestoase şi nu numai, înainte de weekend vom trece în revistă alternativele vestice şi mult mai puţin folosite.

Vom începe prin a ne băga nasu’ în bucătăria bunilor mâncători de reni cu gem de merişor şi posesori de IKEA.Vom vorbi despre  o sculă apărută acum 64 de ani, din mintea creaţă a doi suedezi dibaci, Hugo Abramson şi Harald Jentzen, şi pusă în producţie la atelieru’ de cazane Carl Gustav Stads Gevärsfaktori, de unde-şi trage şi numele. Introdusă în dotarea armatei regale suedeze în 1948 sub numele de 8,4 cm Granatgevär m/48 (Grg m/48), a îndeplinit rolul de aruncător antitanc portabil, similar americanei Bazooka sau germanului Panzerschreck. Spre deosebire de acestea, ţeava ghintuită permite stabilizarea giroscopică a proiectilului şi nu folosirea aripioarelor de ghidare, prin aceasta crescând puterea explozivă.

m4Folosind principiul tunului fără recul, Carl Gustav îşi expediază proiectilele cu o viteză de 290m/s, superioară oricărui alt model din clasa sa, ceea ce oferă o precizie sporita la distanţe de 400 metri şi peste. Modelul actual, M4, apărut în 2014, a înlocuit construcţia din metal masiv cu o cămaşă subţire de titan îmbrăcată în fibră de carbon, piesele auxiliare fiind fabricate din plastic si aluminiu, astfel greutatea fiind redusa de la 16,35 kg la numai 6,6.

Considerat o sculă polivalentă prin excelenţă, Carl Gustav este preferatul forţelor speciale şi a unităţilor de infanterie uşoară, fiind deosebit de eficient împotriva tancurilor din generaţia 1950-1960, a buncărelor (muniţia HEDP FFV 502 este „reglată” pentru a exploda la impact sau la o zecime de secundă după penetrarea unui zid doar prin rotirea cu 180 de grade a proiectilului înainte de introducerea în lansator), a infanteriei în câmp deschis sau, după modelul Bundeswehr-ului, pentru iluminarea câmpului de luptă. A fost folosit ca armă anti-navă de către Royal Marines în timpul războiului din Falkland şi cu foarte mult succes împotriva talibanilor de către infanteria uşoară canadiană (Princess Patricia Light Infantry) în Afganistan. Carl Gustav este folosit în general de către o echipă de doi oameni, trăgător şi încărcător, şi poate fi folosit din orice poziţie de tragere, în picioare, aşezat, în genunchi sau culcat, având posibilitatea de a monta un bipod de stabilizare în suportul pentru umăr.

Muniţia folosită în general pentru M4 este: High Explosive Dual Purpose (HEDP) – FFV502, High Explosive Anti-Tank (HEAT) – FFV551, FFV561, FFV751 – proiectil cu încărcătură tandem, High Explosive (HE) – FFV441, FFV441B, Iluminare – FFV545, Fumigen – FFV469.

AMMUNITIONProgenitură a cofetăriei germaneze Dynamit Nobel, RGW90 Matador este o dihanie foarte bine adaptată mediului urban, unde găseşte pradă din belşug. Foarte iubiţi de flăcăii din Bundeswehr, IDF şi Royal Army, fraţii mai mari Matador AS (anti structure) şi Matador WB (wall breaching) reprezintă nişte jucării foarte utile în eliminarea diverşilor indezirabili care au chef de airsoft cu cine nu treb’e. Diferenţa între cele două modele constă în capul de luptă, la AS fiind de tip precursor exploziv şi grenadă penetrantă (mai pre româneşte, precursoru’ face gaură în zid, grenada explodează în interior), iar la WB este de tip EFR (Explosive Formed Ring), ce poate face o gaură de mărimea unui om într-un zid de cărămidă. rgw-90-lrmp-zeiss-fcsLa cererea flăcăilor veseli din KSK (Komando Spezial Krafte), cofetăria a clocit un nou fursec,  pre numele lui RGW90 / Matador MP, MP venind, binenţeles, de la MultiPurpose. S-a urmărit reducerea greutăţii, o precizie mai mare şi o utilizare mult mai generală. Acestea s-au realizat prin folosirea unui nou sistem de ochire optronic şi a unui cap de luptă programabil. Noul sistem are o rază de acţiune de 1200 de metri, trăgând la cântar numai 14 kg faţă de cele 16 ale modelului AS.

rgw90Ochitorul Zeiss Optronic Dynahawk este un  sistem de control al focului extrem de sofisticat, cuprinzând un vizor optic cu factor de mărire 5,5x, un telemetru laser cu o precizie de ± 1m la distanţa maximă de tragere, senzori atmosferici (presiunea/temperatura aerului, viteza vântului, etc.), un colimator electronic ce permite angajarea automată a ţintelor statice sau mişcătoare şi o interfaţă cu arma ce permite programarea capului de luptă.

Cerinţa principală a unui sistem multifuncţional, pentru a elimina necesitatea unor muniţii specializate pentru fiecare tip de ţintă, a dus la dezvoltarea unui cap de luptă optimizat pentru angajarea diverselor obiective în mediu urban, ca buncăre, poziţii întărite, zidărie, vehicule uşor blindate şi încăperi distincte. După tipul de ţintă întâlnit, capul de luptă poate genera fragmente şi efect de suflu sau poate acţiona ca proiectil HESH (High Explosive Squash Head). Focosul poate lucra şi ca lovitură „airburst”, explodând deasupra ţintei, distanţa şi timpul de explozie fiind setate automat de către sistemul de ochire. Încărcătura explozivă este îmbrăcată în elemente preformate din oţel aliat cu wolfram, majoritatea dispuse în partea din faţă, formând astfel o „ploaie” de fragmente letale pentru infanteria adăpostită în tranşee. În afară de modul „airburst”, focosul mai are patru moduri de lucru, în cazul zidurilor şi a blindajului fiind utilizat unul din modurile HESH, în cazul buncărelor fiind utilizat modul impact-long delay, iar pentru distrugerea camerelor unei clădiri fiind utilizat modul impact-short delay sau long delay, în funcţie de adâncimea camerei şi de distanţa ferestrei de zidul posterior. Focosul detectează automat tipul de ţintă şi alege modul de explozie în concordanţă.

rpg32-1Moştenitoarea unui ADN de renume, cu nume sonore în arborele genealogic, ca RPG-7, cea mai bună scuipătoare antitanc din lume, sau desfăcătorul de Abrams-uri şi Merkava, RPG-29 Vampir, baclavaua noastră a fost realizată la cererea Iordaniei (pentru necunoscători, Iordania este considerată a avea cea mai avansată tehnologic armată dintre ţările arabe, având în dotare nişte birouri de cercetare foarte serioase, fiind impulsionate de regele Abdullah al Doilea, şcolit la Sandhurst şi fost comandant, extrem de respectat datorită meritelor de oamenii din subordine, a trupelor speciale iordaniene) ca o sculă multifuncţională/modulară destinată infanteriei. Pe scurt, constă într-un modul de comandă, ce serveşte şi pe post de container/protecţie pentru sistemul de ochire, şi module conţinând rachetele de diverse tipuri, până acum fiind disponibile cumulative şi termobarice de calibrele 72,5 mm şi 105 mm. Racheta de tip PG-32V este un proiectil tandem de tip HEAT de calibrul 105 mm, optimizată pentru utilizare împotriva tancurilor echipate cu blindaj exploziv de tip ERA, cu o putere de penetrare de 700 mm. Proiectilele termobarice sunt optimizate împotriva infanteriei şi a lucrărilor de fortificaţii/clădirilor. În lucru se găsesc proiectile dirijate şi un sistem de telecomandă pentru acţionarea de la distanţă. Aflată în producţie în Rusia şi Iordania, baclavaua noastră se pregăteşte de apariţie şi prin alte locuri, licenţa fiind cumpărată de Brazilia şi Argentina. În 2010 Rusia a livrat 1500 de lansatoare armetei libaneze şi un număr nedezvaluit celei mexicane.

Popcorn anyone?

Toyota-Hilux-Guerilla-Truck-08Drajilor, la un pahar de Cappy Pulpy Peach şi aşteptand sa se coacă o pizza, recomandările subsemnatului pentru Top 10 pentru mardelile anului 2017.

Pe primul loc, binenţeles, Siria şi Irak. După implicarea masiva a flăcăilor veseli ai Maiestăţii Sale Lizica a Doua şi a vânătorilor de scalpuri ai lui Vlăduţ Putin, golanii cu turbane ai ISIL au cam dat năvală în ascunzişuri. Dar treaba încă nu s-a terminat.

Medalia de argint se duce la Istambul, Turcia cunoscând anul trecut o evuluţie interesantă. Pseudo-lovitura de stat, atacurile teroriste ale ISIL/Kurzi/dracu’ ştie, mişcările sultanului Erdogan duc la conbcluzia că Turcia va fi o chestie extrem de interesantă de urmărit. PS. Ştie cineva vreo ofertă bună pentru Antalya?

Bronzul pleacă la amicii noştri din Yemen, care, prigoniţi de toţi, o dau în barbă cocălarilor saudiţi. Un conflict foarte interesant pentru mine, asimetric prin simplul fapt că nişte sărăntoci se opun bogatei (nu puternică, competentă sau orice altceva) Arabii Saudite.

Prima menţiune se duce în Sahel / bazinul lacului Ciad. O zonă săracă, cu graniţe poroase şi guverne neputincioasă, este locul de joacă a multor jihadişti, grupuri armate şi reţele de infractori. Boko Haram, AQIM (Al Quaeda in Islamic Maghreb), al-Mourabitoun fac legea în Nigeria, Mali, Coasta de Fildeş, Niger, Ciad, Mali şi alte zone din Africa Centrală.

A doua este Republica Democratică Congo, loc unde corupţia endemică l-ar face de ruşine pe Teleor-Man şi gaşca lui de ciorditori flacăi dibaci. Tovaraşu’ Joseph Kabila şi-a prelungit şederea în palatul prezidenţial chiar după expirarea mandatului, aşa că restu’ (termen general desemnând opoziţia, Biserica Catolică, populaţia civilă din diverse triburi de negraci, leşinaţi de foame) a ieşit în stradă, fiind întâmpinaţi de forţele de ordine cu gloanţe de Kalaşnikov, un raport oficial declarând 53 de morţi anul trecut.

A treia, Sudanul de Sud. Cea mai nouă naţiune a lumii, etalonul mondial la corupţie, unde preşedintele Salva Kiir se împuşcă cu vicepreşedintele Riek Mechar pentru ceva petrol, cherestea şi alte asemenea, a produs până acum 1,8 milioane refugiaţi interni şi încă 1,2 milioane refugiaţi peste graniţă. Catastrofă umanitară? Ce-i aia?

Cei care n-au prins podiumul:

Afganistan – se explică de la sine. Relaţiile încordate cu Pakistanul, din cauza relaţiilor strânse ale acestuia cu talibanii, violenţa sectariană, corupţia endemică, statutul indisputat de cel mai mare producător de droguri al lumii duc la o situaţie extrem de volatilă.

Ucraina – situaţia incertă a regiunilor Donbas şi Lugansk (anexarea Crimeei este un fait accompli) va duce la mutări interesante, inclusiv pentru România.

Ultima de pe listă, Europa. După atacurile din Califatul Al Parisi Călcat cu Camionul şi Împuşcat, Şaormen Land şi Ţara Pişăciosului în Fântână, aşteptăm cu mult interes viitoarele pocneli din Italia, Greţia şi ţările scandinave, până acum iertate.

Roiu’!

groznyDrajilor, cerându-mi scuze pentru absenţa prelungită, din cauză de sărbautori, stresiune şi alte asemenea, ne vom depărta azi de subiectele legate de jucărele şi tacticile individuale, ca să bârfim un pic despre strategii sau tactici la nivel mai mare. Pentru că, nu-i aşa, cine nu cunoaşte istoria este condamnat s-o repete, vom trage azi o plimbare în trecut şi vom vedea cum au violat nişte unii măreţul popor rus (şi pe alţii, dar toate trei studiile de caz au cam treabă cu ruşii).

Ca să nu existe confuzii, conceptul de swarming (roire) este tactica de suprasaturare a apărării unei ţinte prin atacuri dispersate, venite din toate părţile. Este definită prin mobilitate, autonomia unităţilor, o bună comunicare, precum şi o minimă coordonare sau sincronizare. Întâlnită mai ales în războiul asimetric, cand forţele oponente nu sunt de acceeaşi mărime sau putere, tactica de atacuri concentrate ale forţelor dispersate non-liniar (o expresie pompoasă pentru o şatră de indivizi indisciplinaţi, ce au aprins focurile de tabără cu manualele de intrucţie de front) s-a dovedit extrem de eficientă de-a lungul istoriei.

Primul studiu de caz, băieţii veseli cu ochi oblici comandati de Genghis Han, posesor al unor tehnici de comunicatie militară nemaivăzute înaintea sa. Pe lângă utilizarea tobelor, a steagurilor şi cornurilor, hoardele mongole adoptaseră un sistem foarte bun de puncte de reaprovizionare, care, in afară de întăriri, aveau şi cai utilizaţi de curierii ce transmiteau ordinele de luptă. Ţinuţi la curent cu evoluţia luptei de către aceşti curieri, hanul şi ceilalţi conducători ai armatei puteau ajusta acţiunile armatei proprii, într-un stil similar cu actuala buclă OODA (observe, orient, decide, act). Astfel, micile forţe mongole au învins armate mult mai mari, folosind acest sistem de comunicaţii şi tehnici de decepţie, ce ademeneau forţele inamice în ambuscade mobile şi atacuri fulgerătoare din partea arcaşilor călări înarmaţi cu arcuri recurbate.

Al doilea, Războiul de Iarnă dintre Uniunea Sovietică şi Finlanda, când mica armată finlandeză a anihilat Armata Roşie printr-o tehnică numită motti, folosind cu pricepere terenul împădurit. Forţaţi să folosească drumurile izolate din cauza mijloacelor mecanizate, sovieticii s-au trezit atacaţi din toate părţile de patrule finlandeze, blocaţi, cu formaţiile fragmentate şi învinse de un adversar invizibil, ce lovea şi dispărea în întunericul pădurii boreale. Descrise pe scurt, tacticile finlandeze erau un amalgam de iniţiativă individuală şi a unităţilor mici (grupă, pluton), o concentrare şi o dispersie rapidă, un camuflaj expert şi ambuscade de orice dimensiune. Motti avea trei faze, după cum urmează:

– recunoaşterea şi încercuirea inamicului, pentru a bloca înaintarea,

– atacuri rapide şi puternice, folosind concentrări de forţe, în puncte vulnerabile de-a lungul coloanei, pentru a „sparge” formaţia sovietică în fragmente izolate,

– distrugerea totală a fiecărui punct de rezistenţă.

Motti

Motti

Ultimul studiu de caz, Cecenia. Micul stat din Caucaz a avut (şi încă mai are) unii dintre cei mai buni luptători de gherilă, foarte mulţi şcoliţi de sovietici (să nu uităm că primul preşedinte al Ceceniei independente, Dzokhar Dudayev, a fost general de aviaţie în armata rusă), oameni ce au produs imense pierderi forţelor angajate în luptele pentru Groznâi şi nu numai. Inovaţiile aduse de aceştia tehnicilor de gherilă, organizarea unităţilor luptătoare, ambuscadele eficiente şi utilizarea creativă a armamentului au dus faima cecenilor. Unul dintre modelele de organizare, considerată ideală pentru swarming, consta într-o unitate mobilă de 10-15 luptători, ce se puteau diviza în celule mai mici de 3-4 oameni, înarmaţi cu Kalaşnikoave şi aruncătoare antitanc RPG-18, ce puteau schimba poziţia la auzul sunetelor de motoare şi atacau prin volee de foc de la etajele superioare zonele vulnerabile din lateral, spate şi mai ales deasupra tancurilor. Un alt mijloc de luptă foarte bine folosit de ceceni a fost sniper-ul, utilizarea de către aceştia a întregului spectru de 360 de grade al terenului de luptă urban (etajele superioare ale cladirilor, poziţiile improvizate la nivelul solului, subsolurile precum şi reţeaua de canalizare pentru deplasare ascunsă) ducând la atacuri rapide şi devastatoare pentru moralul soldaţilor ruşi, care i-au poreclit pe lunetiştii ceceni „fantome”. Decimând om cu om forţele ruse, aceste forţe flexibile au condus la victoria separatiştilor în primul Război Cecen, terminat in 1996.

SniperConcluzia care se trage este că o utilizare inovativă a forţelor disponibile (chiar puţine şi prost înarmate) poate produce probleme mari unor unităţi mult superioare. Cunoaşterea terenului, dispersarea şi descentralizarea grupurilor de luptători va produce rezultate surprinzătoare, cel puţin pe câmpul de luptă.

Road to…

Kaninah, guvernoratul Hadramawt, Yemen

Somewhere...

Somewhere…

Din toată situaţia, măgăruşul era singurul nevinovat. Sau poate singurul vinovat. Căruţul răsturnat şi fructele împrăştiate blocau drumul îngust, iar şoferul Volkswagenului Transporter începu să ţipe. Ajutorul său, enervat, trase un foc în aer, ceea ce-l luă prin surprindere pe Honved, servantul de la mitralieră, care, cu aplomb, consumă o jumătate de bandă ciuruind dubiţa. „O situaţie confuză” ar fi descris rapoartele oficiale incidentul, şi ar fi fost purul adevăr.

– Ce dracu’ faci, Honved? Unde ţi-e capu’? se auzi vocea lui Dumbravă.

– Mi-a scăpat degetu’ pe trăgaci, spuse împricinatul ridicând din umeri. Cine dracu’ l-a pus pe ăla să tragă ca la nuntă? Uite ce se întâmplă când nu respecţi regulamentu’…

– Bă, tu eşti tâmpit? E război civil aici, nu suntem la cazarmă!

– Gura, controlaţi duba şi vedeţi ce şi cum. O ştergem rapid de aici, spuse Bărbosu’ băgând pistolul în toc. DeeJay, da-mi Inmarsatul.  Şi mai freacă staţia aia. Cineva trebuie să răspundă la bază, ca-mi bag picioarele. N-o să mor într-o fundătură uitată de Dumnezeu pentru că-şi împachetează ei ţoalele de gală!

– Bine şefu’, se auzi vocea moale a lui Bela.

Bărbosu’ privi încruntat cerul senin.

– Auzi bă ungure, nu’ș de ce am proasta impresie că-s în curu’ gol la duș și unu’ se uită pe gemulețu’ de la baie la mine… Ție nu ți se pare?

Lunetistul se uită într-o doară la el.

– Șefule, treci în maşină, bate rău soarele ăsta…

* * *

 Deasupra lor, la mare înălțime, o dronă își focaliză sistemul video și transmise imaginile mai departe.

* * *

 Undeva, pe coasta Oceanului Indian

Bennett de la OGA. Legenda vie a trailerului privea concentrat pe ecranul de pe perete. Mitraliorul din camionetă ciuruise dubiţa sănătos, spera doar că încărcătura scăpase fără alte răni. Dar cine erau cei din maşină? Uniforme, arme de tip est-european… Erau din Forţa de Stabilizare? Ceru tehnicianului să mărească imaginea celui care părea liderul grupului.

* * *

Yemen

Acoperit de DeeJay şi de Dumbravă, Bărbosu’ deschise uşa laterală a Transporterului. Pe cele din faţă nu avea rost, era clar că mitraliera Honvedului se achitase cu brio de menirea ei. Pe lângă un purtător de Kalaşnikov decedat, căpitanul mai găsi doi prizonieri legaţi de mâini şi de picioare, cu saci negri pe cap. Nu mai avea loc de îndoială, aşa că le făcu semn subordonaţilor să-i ducă la camionetă şi adună rapid tot ce însemna acte şi dispozitive electronice.

* * *

Trailerul

Bennett privi cu atenţie steagul de pe mâneca ofiţerului. Avea memoria feţelor, de aceea ceva îi părea cunoscut. Mai văzuse undeva figura acestuia. Roşu, galben, albastru, plus ceva ca un dragon cu cap de lup brodat peste. Căută pe Google drapelul. Două ţări, România şi Ciad. Clar, forţa de stabilizare. Dar cine era ofiţerul, de ce figura lui i se părea cunoscută? Vedea cum oamenii săi erau luaţi din epava ciuruită şi mutaţi în bena camionetei. Transmise un mesaj cu prioritate CRITIC.

* * *

Yemen

Bărbosu’ ridică iar telefonul de satelit încercând să prindă baza, în timp ce Dumbravă, DeeJay şi Honvedul încercau să asigure un confort minim celor două victime, după ce le tăiaseră legăturile. Rănile multiple arătau o tortură destul de rea, cine-i prelucrase pe cei doi folosise multă forţă. Dar nici ei nu erau tipul clasic de arabi subnutriţi. Păreau bine făcuţi. Trei priviri întrebătoare se întoarseră spre comandantul lor.

* * *

Trailerul

George Andronescu. Captain, Romanian Army reserve. Scout, mountain warfare specialist, sniper and demolitions qualified. Certified paramedic. Former journalist. Previous deployments: Chad, Syria, South Sudan.

Arpad Bela. Sergeant, Romanian Army. Scout, mountain warfare specialist, sniper qualified. Previous deployments: Syria.

Adrian Dumbravă. Sergeant, Romanian Army. Scout, mountain warfare specialist, parachutist, parachute rigger, driver/mechanic. Previous deployments: Afghanistan, Syria.

Tiberiu Popescu. Sergeant Major, Romanian Army. Scout, mountain warfare specialist, parachutist, RTO/communication specialist. Previous deployments: Afghanistan, Syria.

Marko-Istzvan Rosztóczy-Szervánszky. Corporal, Romanian Army. Scout, mountain warfare specialist, machine gunner qualified. Previous deployments: Syria.

Bennett fluieră. Şase ani. Coloana de refugiaţi din Ciad. Reporterul dement era acum căpitan în rezervă. Căută în memorie. Cum îl numise atunci mercenarul ăla ucrainian, copilotul de pe avionul de transport? Bozgor.

* * *

Yemen

Bărbosu’ încerca a cincea oară telefonul de satelit. Nici un răspuns. Întinse mâna să plieze antena, când aparatul bipăi scurt şi pe ecran se ivi imaginea unui plic poştal. Cine dracu’ îi dădea lui sms-uri? Deschise mesajul.

„Take care of my men, bozgor. I’ll buy the drinks. Instructions will follow”

Cei patru soldaţi din Toyota Hilux îşi priviră uimiţi şeful cum arătă degetul mijlociu cerului şi urlă:

– Sunt dobrogean, în morţii mă-tii, nu bozgor!

* * *

Trailerul

– I think they got your message, Sir, spuse tehnicianul din faţa consolei, rânjind amuzat la gestul celui de pe ecran.

* * *

Yemen

– Honved, trusa medicală! Şi din containerul alb, două pungi de glucoză şi două de Ringer! urlă Bărbosu’. Restul în maşină şi valea!

– Şefu, am prins baza! E Schmidt, germanezu’…

– Pai Richardson unde dracu’ e?

– Pe mine mă întrebi?

Bărbosul luă receptorul staţiei radio AN/PRC-117. De la capătul celălalt se auzi vocea maiorului german:

Captain, the main base was attacked, we are preparing to shut down and get out. Expecting new attacks. I spoke to colonel Richardson and you are advised to leave the country immediately, by any means. You are on your own, officially. I say again, you are on your own! Do you understand?

– Yes sir, we will leave the country. We will expect any help?

No. Proceed to nearest Yemeni border exit and go! Contact your embassy in the country you land. This is an official order!

– Clearly understand. Patrol 226, over!

Good luck, captain!

– Deci valea, spuse Bărbosu’. Asiguraţi pe amărăţii ăia doi şi s-o călcăm…

– Unde bre? Şi cine bidonu’ meu sunt ăştia? întrebă Dumbravă.

– La dracu’! Şi ăştia, dacă ar fi să ghicesc, sunt Delta. Sau CIA. Americani, sigur.

– De unde ştii?

– Mi-a adus aminte cineva că am o datorie la el. Cam lungă. Trebuia să dau de băut acum nişte ani, dar nu s-a prezentat s-o încaseze.

– Şefule, nu arată ăştia a  americani. Sunt arabi ceva mai hrăniţi… spuse honvedul.

– Cred că-s ceva neam de vaffanculo, macaronari sau ceva mexicani, ăia-s mai coloraţi…

– Mda, spuse mitraliorul, bagi pungile astea în ei? Le agăţ de postament?

– Exact, spuse căpitanul, scoţând telefonul de satelit care începuse să bipăie. Deschise mesajul.

„Head east to Mahmeddah, then go south to Hisn Ba Qirdan. Follow the river valley until you reach the E3 road, go south east to As Sufal. Then go south-west until you reach the sea coast. You will be waited. Password is Bozgor, answer is Chad.”

– Bela, scoate harta!

* * *

6 ore mai târziu, As Sufal, Yemen

– Acum ce facem, şefule? întrebă Bela de la volan.

– Ia-o la dreapta, spre Aden. Avem de mers până ajungem la mare. Mai ai vreo 15 kilometri, dacă harta nu minte. Când ajungem la ţărm, cică ne aşteapta cineva. Presupun că va trebui să lăsăm maşina, să ne săltăm bagajele şi să ne cărăm cu ceva elicopter. Ce muniţie mai avem?

– Păi ce-a consumat Honvedu’, juma’ de bandă. În rest, muniţia e completă. Apă avem, haleu este, vezi ce ne mai trebuie pentru autostopiştii ăia doi, spuse DeeJay, adjunctul la comandă. Ce fac?

– Bre, după câte două pungi de glucoză şi una de Ringer de căciulă, cel puţin au puls şi tensiune stabilă. Oxigenarea e la 96%, ceea ce-i bine, presupun că n-au leziuni interne. Per total, vor prinde mâine soarele răsărind…

– Bun aşa, rânji operatorul radio.

Munţii sterpi care se mai vedeau în zare lăsaseră loc unui deşert aproape plat, presărat cu tufe de iarbă uscată şi culcată de vânt. În benă, îngrămădiţi printre bagaje, cei doi străini absorbeau încet conţinutul pungilor de perfuzii, supravegheaţi atent de căpitan şi de mitralior.

– Şefule, ajungem pe plajă, spuse lunetistul de la volan. Nu-i nici un elicopter aici…

– Cum dracu’? Da’ ce e?

– Pai văd o barcă cu motor şi doi sprijiniţi de ea, par că fumează…

– Hai la ei, să-i intrebam de sănătate.

Camioneta se apropie încet de Zodiacul cu motor, cu armele pregătite. Bărbatul mai înalt ce se sprijinea de barcă veni spre ei, în timp ce celălalt începu să pregătească plecarea.

– Who is the bozgor? întrebă.

– I am, I was in Ciad, veni replica Bărbosului.

– Ok captain, help me move the wounded, take your bags, leave the truck and we have to go. We’ll made a nice boat trip to Horn of Africa, spuse bărbatul bronzat zâmbind.

– Ce zice ăla şefu’? Că engleza mea nu-i prea strălucită, spuse Honvedul.

– Cică să-i mutăm pe autostopişti în barcă, să ne luăm bulendrele şi să lăsăm căruţa aici. O să facem o plimbare cu barca.

– Care barcă, aia de cauciuc?

– Presupun că au una mai mare, spuse Bărbosu’ ridicând din umeri. Cu asta nu ajungem noi în Africa nici să ne ducă Sinbad Marinaru’…

Zis şi făcut, cei doi răniţi fură aşezaţi în barcă cu atenţie, bagajele mutate, iar cei cinci membrii ai patrulei dădură o mână de ajutor împingând Zodiacul la apă. Îşi găsiră locuri confortabile şi priviră coasta cum se îndepărtează.

– I hope you don’t mind, captain, spuse încet cel ce părea la conducere, but because of your passengers we must keep a very low profile.

– Ce zice yankeu’?

– Că din cauza autostopiştilor tre’ să mergem pe burtă, de-aia n-au venit cu elicopterele…

După o jumătate de oră, barca se lipi de o navă de mici dimensiuni, cu catarg şi vele. Răniţii fură imediat transportaţi în cală, la umbră, bagajele săltate la bord iar cei cinci soldaţi fură invitaţi pe punte, să ia loc în faţa unei mese îmbelşugate. Era o schimbare binevenită faţă de raţiile mâncate în ultima săptămână. Doze de sucuri reci fură împărţite.

– Do you have a Dr. Pepper at hand? întrebă Bărbosu’.

– Ce-i aia? se auzi vocea lui Dumbravă.

– Suc de cireşe. Bate la cur orice, după părerea mea.

– Dă-mi şi mie unul, să-l încerc…

* * *

15178-sailing-largeQandala, Somalia

Croaziera durase o zi şi o noapte, timp în care Bărbosu’ primise mulţumiri pentru tratamentul asigurat celor doi autostopişti de către un medic ce se ivise din cala vasului. Dormiseră pe punte, înfăşuraţi în pături, vegheaţi de cerul înstelat şi legănaţi de valuri. Era atâta linişte, îşi spuse Bela, că-şi putea auzi gândurile. Nu împuşcături, nu urlete, nu frica de necunoscut. Doar o mare calmă, o navă cu pânze şi linişte.

După prânz, dhow-ul se apropiase de gura unui râu. Marinarii arabi strânseră pânza mare, lăsară la apă barca cu motor şi mutară răniţii în ea. Americanul făcu semn celor cinci soldaţi să-şi strângă echipamentul şi să coboare în Zodiacul ce sălta uşor pe valuri. Odată toată lumea la bord, cârmaciul făcu un rondou larg în jurul navei şi se îndreptă spre mal. Acolo erau aşteptaţi de un bărbat înalt, solid, cu o barba stufoasă şi un aer relaxat de şef.

– Captain Andronescu, my name is Bennett. I think we have a long history to share together. And this one, spuse el întinzându-i o sticlă de Remy Martin.

– Seems that you know more about me than I know about you, sir, including my tastes of booze… replică Bărbosu’ zâmbind.

– Ce ciripesc aia acolo mă? se auzi şoapta Honvedului. Că am învăţat engleza în orezărie…

– Şefu’ îi zice ăluia ca amerlocu’ îl cunoaşte bine, incluzând preferinţele la pileală, primi răspuns de la Dumbravă.

– E de bine sau de rău?

– Zic că-i de bine, dacă împart cu noi sticla aia…

Bărbosu’ primi sticla şi făcu semn spre două camioane din spatele lui Bennett, unul în care fuseseră încărcaţi cei doi răniţi, doctorul şi echipamentul medical. Americanul făcu semn către cel gol, iar Bărbosu’ şi Dumbravă schimbară nişte zâmbete de încântare.

– Low profile, that’s it? fu întrebarea pusă americanului.

– Lowest at all, răspunse acesta rânjind.

– Ce dracu’…

– Gura Honved. Nu în fiecare zi ai ocazia să te plimbi c-o bucată de istorie!

– Adică?

– Unimog 404, Dumbravă, ştii să-l conduci?

– Ştiu bre. Am văzut unul în Germania, la un vecin de-al lu’ văr-meu. E pe benzină, are motor de 2 litri şi ceva, luat de la Mercedesu’ ăla vechi, bot de cal. Motoare fără moarte, mănâncă benzină oricât de proastă, punţi portal, camion simplu, de luptă şi război. E modelul ăla cu trei manete la cutia de viteze?

– Cum dracu’ trei manete la cutia de viteze? se auzi vocea DeeJay-ului.

– Prima schimbă vitezele, a doua schimbă sensul de mers, înainte-înapoi, şi a treia cuplează reductorul. Simplu!

– Simplu pentru tine, bodogăni transmisionistul. Nevastă-mea abia se descurcă cu una…

– Îmbarcarea! Dumbravă, conduci tu sau trec eu la volan?

– Boss, fă-mi plăcerea şi lasă-mă pe mine…

* * *

unimog_s_404_sp_2014-06-15Drumul fusese scurt. Ajunseseră la o pistă de pământ bătătorit, pe care staţiona un Hercules cu însemne civile. Primul camion urcă direct, iar cel de-al doilea îl urmă. Patru aviatori se repeziră să asigure cele două vehicule, în timp ce piloţii porneau motoarele şi efectuau ultimele verificări înainte de zbor. Bărbosu’ desfăcu sticla de coniac şi trase un gât zdravăn. O întinse americanului.

– I should pay for another one, I was due for six years…

– It’s ok, răspunse acesta sorbind din sticlă înainte dea o întinde spre Bela. Acesta sorbi şi o întinse celui de-al doilea american, cel care-i luase de pe plajă. Acesta, al cărui nume aflaseră că este Matt, sorbi fără comentarii şi o împinse DeeJay-ului. Sticla făcu astfel încounjurul calei avionului până se goli.

– For the guys you saved, fu concluzia lui Matt, scoţând o sticlă de bourbon. This one is on me, spuse el înmânând sticla Honvedului…