Cold War 2.0

Scenariu: o armă chimică dispărută în timpul haosului din Libia este “găsită” discret de serviciile de informaţii saudite, transportată cu un C-17 Globemaster aparţinând Qatarului în Siria şi detonată de o grupare cecenă sub control saudit în periferiile Damascului. Pentru că originea armei chimice este aceeaşi cu cele aflate în arsenalul guvernamental sirian, adică Rusia, toate degetele se îndreaptă spre Bashar Al-Assad. Reacţia previzibilă a Occidentului: intervenţie militară “debarcarea” regimului Assad, “democratizarea” ţării. După, printre multele “proiecte de reconstrucţie” se află şi una-două conducte ce vor transporta petrolul şi gazele Arabiei Saudite şi ale Qatar-ului spre cumpărătorii europeni, ocolind astfel “monopolul” rusesc.

Problema se complică prin adăugarea Iranului în ecuaţie, majoritatea şiită din Siria fiind susţinută de Iran (cu Hezbollah-ul aferent) într-un alt “war by proxy”. Este cunoscută râca dintre monarhiile petroliere din sudul Golfului Persic cu vecinul năbădăios din nord. Eterna dispută dintre saudiţii sunniţi şi iranienii şiiţi, cu un praf zdravăn de lăcomie şi unul la fel de mare de hegemonie regională şi, de ce nu, mondială.

Ne mutăm un pic mai la nord. După „pacificarea” Ceceniei după principiul „să nu mai rămână piatră peste piatră”, invazia Crimeei şi cele două „republici” separatiste din estul Ucrainei, „omuleţii verzi” sunt gata de asalt. Agresiunea împotriva Georgiei (2008) şi ultimele evoluţii din Nagorno Karabakh, unde o Armenie sprijinită de Rusia a forţat nota Azerbaijanului aliat al Turciei, precum şi ultimele evoluţii în relaţiile ruso-turce (doborârea avionului rusesc de către turci, pupatul pe obraji dintre Putin şi Erdogan, „lovitura de stat” din Turcia) duc o criză definită prin ambiguitate, graniţe şi comportamente extrem de fluide („duşmanul de azi e prietenul de mâine”), unde Rusia este aliata Americii în războiul împotriva terorismului, dar nu sunt aliaţi prea buni, din moment ce sprijină în Siria facţiuni diferite, Turcia face un joc propriu, dar se declară aliata Rusiei, în timp ce e membru NATO, ducând la confuzie chiar şi cei mai dibaci observatori.

China, la rândul său, îşi măreşte prezenţa în Marea Chinei de Sud, provocând astfel conflicte şi tensiuni cu vecinii aliaţi (Filipine, Taiwan) şi nealiaţi (Vietnamul) cu SUA. Probabilitatea unor mari rezerve petroliere şi de gaze (contestată de unii) a pus paie pe foc în disputele teritoriale dintre China şi vecinii săi, Vietnamul, Taiwanul, Japonia şi Malaiezia fiind principalii. Pretenţia SUA de a menţine „libertatea navigaţiei” în zonă intră în coliziune directă cu eforturile Beijingului de a o declara zonă economică exclusivă, cu toate drepturile ce derivă din aceasta.

Cel mai puternic blestem al chinezilor sună cam aşa: „Îţi doresc să trăieşti timpuri interesante”. Să fie acesta şi cazul nostru?

A state of mind

„Trance is a state of mind” – DJ Tiesto

SL272933Dragii moşului, aia a fost jucăria cu care m-am bestializat în weekend. Un Hilux dubla cabină, în varianta de bază, cu 88.000 km la bord, nemodificată, aparţinând celor de la RedBull. Am chinuit-o prin pasul Jiu-Cerna şi la Râpa Dracilor, cărând lemne pentru focul de tabără, pe drumuri forestiere rupte de camioanele forestierilor ilegali (RomSilva să trăiască!), fără să sughită în vreun fel, încărcată cu buşteni şi cinci nesănătoşi la cap.

Seara, la foc, întrebat de ce mi-am pus ambiţia să urc până în varful Pietrei Iorgovanului, mi-am dat seama că Hilux-ul, ca maşină în sine, nu reprezintă nimic. Ceea ce conteză e ideea din spatele lui, conceptul de lucru universal, care poate face orice, ajunge oriunde, la orice oră din zi sau din noapte, indiferent dacă e căratul unui kilogram de roşii de la Lidl sau degustarea de jiao-zi în Beijing, luând în răspăr tot Drumul Mătăsii ca să faci asta.

Ideea de briceag elveţian în lumea auto, ce poate face orice îi trece prin cap unui om (mers pe şosea sau arătură, transport marfă ori persoane, maşină de luptă, vehicul de plăcere) şi să ajungă oriunde, din creierii munţilor până pe cea mai depărtată plajă, surâde unor utilizatori la fel de polivalenţi ca maşina ce-o aleg. Indiferent dacă eşti scafandru, paraşutist, pasionat de camping sau alpinist (dau doar câteva exemple) genul ăsta de maşină va fi printre primele la care te vei gândi.

La fel şi oamenii. Indiferent de ce te apuci mai întâi, vei ajunge s-o faci si pe aia, şi pe cealaltă, aşa că la final te vei trezi o persoană capabilă să facă orice, să ajungă oriunde, prin forţe proprii, fără a cere ajutorul cuiva. O persoană ce face treaba până la capăt, fără să-i pese de părerile „binevoitorilor”, indiferent de eforturi sau sacrificii. O persoană polivalentă, policalificată, echivalentul uman al briceagului elveţian.

Ca final, o piesă favorită a lui DJ Bumtzi-Bumtzi Fumatu’, mare amator de gazon, piesă ce avea mari şanse să ajungă în topul most hated, alături de Holograf:

Higher grounds

Dragii moşului, stând la o cafea îmbunătăţită (tovarăşu’ Carolans sa trăiască) şi gândindu-mă ce să pun în rucsac pentru o plimbare prin Retezat săptămâna viitoare, în compania bunului prieten Vulturu’, pentru a asigura asistenţa medicală la Oslea Night Ridge (care vă nimeriţi pe acolo, băgaţi-vă în seamă), mi-am dat seama că am neglijat un aspect fundamental al pregătirii şi echipamentului specific în cazul insurgenţilor: lupta în munţi. Deoarece, în general, insurgenţii ce folosesc zonele montane ca refugiu sau câmp de luptă sunt localnici, deci aclimatizarea, pregătirea fizică şi cunoştinţele despre supravieţuire în teren sunt înnăscute, adversarii, în general flăcăi de asfalt dedulciţi la McDonald’s, vor avea mari probleme. După cum spuneam şi altă dată, una e să fii capră de munte şi alta măgar cu samar.

terrainAşa cum se vede în imaginea de mai sus, armata americană împarte terenul montan în trei nivele de dificultate, primul fiind cel din fundul văilor şi de-a lungul principalelor căi de comunicaţie (cum ar fi pasurile/trecătorile), cel de-al doilea fiind versanţii iar ultimul fiind vârfurile montane. Cele două nivele superioare sunt foarte greu de abordat în lipsa unui antrenament şi echipament specific. După mai bine de 10 ani de luptă în Afganistan (o ţară plicticoasă, plină de pietre, bolovani, munţi şi alte asemenea), yankeii şi-au dat seama ca iarna nu-i ca vara şi că soldaţii lor au nevoie de nişte jucărele care să la ţină oasele întregi. Aşa a apărut, printre altele, trusa/kitul HAM. Denumirea vine de la High Angle Mountaineering, fiind un sistem de echipamente destinate sporirii siguranţei utilizatorului în teren accidentat.

Lăsând miştourile la o parte, orice vânător de munte sau alpinist vă va spune că există câteva lucruri în echipamentul său care sunt numai şi numai ale lui, lucruri ce nu se împrumută nici celor mai apropiaţi prieteni, lucruri de care depinde viaţa sa. Pentru că pe munte, riscurile de accidente grave sunt mult mai mari şi că orice piesă de echipament deteriorată va ceda, mai devreme sau mai târziu, cu consecinţe catastrofale de cele mai multe ori. Aşa că armata americană a dat sfoară în ţară şi Natick Soldier Center a selectat câteva piese de echipament montan comerciale, pe care le-a integrat într-un kit destinat unei grupe de 40 de soldaţi cu instruire minimă in teren montan. Deloc ciudat, majoritatea echipamentelor vin de la liderul de piaţă, producătorul francez Petzl, companie ce a condus domeniul echipamentelor specifice de la formarea sa în 1975. Pe scurt, un kit HAM conţine 40 de hamuri de alpinism, 80 de carabiniere blocante, 80 de carabiniere neblocante, 80 de anneau-uri (chingi de nylon), 40 de dispozitive de rapel, două role de cordelină, două corzi statice de 10,5 mm diametru si 50 m lungime, un dispozitiv electric de tăiat coardă şi un dispozitiv de spălat coarda.

Şi acum să le luăm pe căprării:

Hamul: Petzl Pandion. Un model de foarte bună calitate, simplu, extrem de uşor, foarte flexibil, pentru începători, dar foarte solid, perfect pentru cea fost gândit: utilizarea pentru excursii pe teren accidentat, gheţari şi trasee uşoare de alpinism.

Carabiniere: 2 blocante Petzl Attache şi 2 neblocante Petzl Owall, ambele cu o rezistenţă pe axa majoră (de-a lungul carabinierei) de 2,3 tone, fabricate din duraluminiu şi cu o greutate de 80 g pe bucată. Avantajul carabinierelor pară, cum e Attache, este că permite rapelul pe nod semicabestan, fără blocator, opt de rapel sau alte dispozitive.

Anneau-uri: 2 bucăţi, din nylon , cu o lungime de 120 cm fiecare şi o rezistenţa la rupere de 2,2 tone.

Dispozitiv de rapel: Petzl Reverso 4. Dispozitiv de rapel-asigurare universal, recomandat începătorilor, extrem de simplu şi de eficient, ce nu conţine piese mecanice ce se pot defecta. O greutate de 59 de grame.

Toate cele de mai sus constituie echipamentul PERSONAL al soldatului, ce nu se împrumută, nu se pierde, nu se scapă din ochi. Toate jucăriile enumerate se găsesc la orice magazin de munte din România, costul total al achiziţionării ridicându-se la 600-700 lei.

La acestea se adaugă per pluton 2 corzi statice de 50 m lungime, cu o rezistenţă certificată la rupere de 3,1 tone şi o rolă de cordelină pentru noduri de asigurare Prusik şi utilizări auxiliare.

Pornind de la succesul acestui kit, compania Petzl, în colaborare cu alte firme din domeniu (BlueWater Ropes, Yates Gear, Arc’teryx) a dezvoltat kiturile ACT (assault climbers team) destinat căţărătorilor avansaţi şi kitul SOS (Special Operations System) destinat accesului şi salvării în teren dificil.

Ca supliment, un ham improvizat din coardă, nerecomandat decât în caz de extremă urgenţă:

1001 de nopţi

aWadi Hadramawt, Yemen

Şterse uleiul de pe jojă cu degetele şi o băgă din nou în locaş. Frecă degetele unul de celălalt, încercând să verifice uzura. Uleiul era proaspăt, de un cafeniu închis şi se simţea curat. Fusese schimbat de curând. Totul era în perfectă ordine de funcţionare. Trânti capota motorului şi oftă. Privi văpaia purpurie ce se stingea uşor spre vest. Încă o noapte în deşert. Aceleaşi feţe, aceleaşi arme, aceleaşi maşini, acelaşi gust amar-acru de adrenalină în gură după fiecare acţiune. Pentru a nu se ştie câta oară, se întrebă de ce dracu’ nu se potolea, să se împace cu nevasta şi să se întoarcă la casa lui. Privi în jur. Aceleaşi feţe. Cum dracu’ să-i lase baltă?

DeeJay verifica conectorul la antena staţiei, Bela îşi demontase PSL-ul şi îl curăţa, după ce făcuse acelaşi lucru cu puşca iraniană de calibrul .50. Honvedul era căţărat pe o grămadă de pietre lângă sangar-ul în care făcuseră popas, stând de pază, iar şeful era, ca de obicei, cu laptopul în braţe, căutând pe hărţi cine ştie ce. Zâmbi amar. Dementul original, care făcuse toată şatra s-o ia razna. George Andronescu, rezervist voluntar, 42 de ani, absolvent al şcolii de ofiţeri în rezervă. Era ciudat ca un căpitan să conducă o patrulă de infiltrare cu rază lungă, dar Bărbosu’ nu era un căpitan obişnuit. Era Bărbosu’. Primul care intră, ultimul care iese.

– Ce-i Dumbravă, te-a pocnit gânditu’? îl întrebă zâmbind DeeJay. Hai să încropim ceva de mâncare, că mi s-a tăiat de MRE-urile alea nenorocite…

– Ce conserve am luat la noi? Sper că e ceva fasole, să-mi aducă aminte de acasă, spuse el. Şefu’ haleşte cu noi sau îl aşteaptă pe Honved să iasă din gardă?

– Cred că haleşte cu noi, spuse Deejay. Văd că face un efort intelectual masiv, asta produce foame, cel puţin la mine…

– Te-am auzit, Trompetă, se auzi vocea Bărbosului. Fasole să fie, toate conservele din cutia neagră. Sunt cam trei de fiecare, mâine mergem cu geamurile deschise!

– Hai şefu’, noi suntem nişte politicoşi, zise DeeJay. N-o să omorâm flora şi fauna decât pe rază de 10 kilometri în jur. Şi honvedu’ o să fie servant la mitralieră, deci va sta în benă…

– Ţi-e frică, ai? rânji Dumbravă.

– Nu’ş ce dracu’ i-a putrezit ăluia în maţe, de le scoate aşa puturoase, replică Bela, asamblând PSL-ul. Da’ nici cu tine nu mi-e ruşine…

– Scoateţi ceaunul şi puneţi mâncarea pe foc, vorbăreţilor! Dumbravă, cum e maşina?

– În perfectă stare de funcţionare, şefule. Nu ştiam că avem pile la parcul tehnic al germanezilor, spuse mecanicul găştii.

Bela mai puse câteva vreascuri pe foc. Flăcările crescură vesele şi începură să lingă fundul ceaunului în care transmisionistul goli cele cinsprezece conserve. Era prima şi singura masă caldă a zilei, pe care puteau s-o mănânce relaxaţi.

– Honved!, strigă căpitanul, se vede ceva?

– Nimic, şefule. Mai mort decât o hoaşcă de 90 de ani la plimbare cu dricu’, se auzi răspunsul.

– Bine, hai încoace să mâncăm. Ce pâine avem?

– Conserve de-alea cu pâine de secară nemţească, spuse Bela. Nu mă încântă prea tare…

– Taci băi că-s bune, spuse Bărbosu’. Acu’ vreo trei ani am halit una din 1988, nici nu ştii cum a intrat…

– 1988? Faci mişto de noi?

– Nu, o primisem pentru colecţie de la un amic paramedic din Bavaria. Am rămas fără pâine şi mi-era lene să ma duc până la colţ la magazin, aşa c-am băgat desfăcătorul în ea. Avea un gust de parcă era unsă cu suc de roşii, a făcut echipă bună c-o omletă de vreo opt ouă, dacă-mi aduc bine aminte.

– Te ţine pateu’, spuse honvedul. Opt ouă mănânc într-o săptămână…

– Pateu’ meu e ok, puştiule. N-am dat prea tare în el, nici cu potol, nici cu alcoale. Am avut grijă de părţile componente şi ele m-au răsplătit. Sunt în perfectă stare de funcţionare, vorba şoferului nostru. Doar neuronu’ face pe nebunu’, da’ văd că asta e generală în şatra noastră… Gata haleu’?

– Gata şefule, daţi blidele la băiatu’, spuse DeeJay. Bîstro, bîstro, idi siuda! maimuţări el pe locotenentul rus cu care împărţeau garajul.

– Da’ noi muzică n-avem? întrebă honvedul după ce terminară de mâncat. Stăm aşa ca huhurezii?

– Dacă apar arabii, ce facem? spuse Dumbravă. Îi invităm la un ceai dansant?

– Nu-i o idee rea, răspunse Bărbosu’. Să căutăm ceva potrivit cu atmosfera… Ia puneţi voi de un ceai…

Din boxele L200-ului se auzi o melodie lentă, iar cei cinci membri ai patrulei se strânseră în jurul focului pentru a se apăra de frigul nopţii. Transmisionistul mai puse pe foc câteva lemne iar honvedul turnă ceaiul în cănile de tablă. Priviră toţi cerul plin de stele, gânditori.

– Şefule, întrebă Dumbravă, aşa era şi în timpurile vechi? Linişte, câţiva oameni în jurul unui foc privind stelele?

– Acum înţelegi de ce avea succes Şeherezada şi cele o mie şi una de nopţi? Noi trăim într-o poveste acum, puştiule. După toate mizeriile prin care am trecut, suntem toţi, aici, împreună. Şi-acu’ gata cu gânditu’, iau primul planton, la somn cu voi!…

 

 

Jucărele: PSL 2.0

.PSLDragii moşului, cu scuzele de rigoare pentru chiulul prelungit (chiul folositor, din moment ce sunt integralist si mi-am asigurat  bursa de merit şi la anu’) vom aduce astăzi în discuţie posibilele îmbunătăţiri ce se pot aduce răngii mele preferate, pentru a o înscrie în toleranţele acceptate de noile trend-uri de ducere a războiului în ziua de azi.

Ca să ne lămurim din start, US Army a dat sfoară în ţară că înlocuieşte nou intrata în dotare M110 SemiAutomatic Sniper rifle System (SASS) cu o armă asemănătoare (adică tot derivată din AR-10/M16) mai uşoară şi mai scurtă. Experienţa vine după lecţiile trase de pifanii americani prin zone ca Irak, unde majoritatea cotonogelilor au loc în zone urbane, definite prin o densitate mare de ţinte, ceea ce necesită foc rapid/semiautomat, distanţe medii de tragere (300-600 m) şi dimensiuni cât mai compacte, pentru uşurinţa în folosire prin locuri strâmte. Drept pentru care, câştigătorul fără drept de apel este modelul Heckler & Koch G28E (E de la Export), o versiune a sculişoarei de dedesubt, foarte apreciată de armata cangureză sub numele de HK417.

HK G28

HK G28

Caracterisiticile tehnice ale noii răngi de întreptat freza de la distanţă sunt o lungime de 998 mm, cu o ţeavă de 419 mm (16,5 inci) cu o greutate de 5,19 kg în configuraţia aleasă cu încărcător de 20 de cartuşe şi o lunetă Schmidt & Bender PMII 1-8×24. În configuraţia actuală, PSL-ul are o lungime a ţevii de 620 mm, o lungime totală de 1150 mm, o greutate de 4,31 kg cu încărcător şi lunetă (deci cu aproape 1 kg mai uşor decât „standardul”) şi o lunetă IOR de tip LPS2, 4×24 mm. Drept urmare, vom încerca să updatăm PSL-ul nostru cât mai aproape de aceste specificaţii. AK337Privind imaginea de mai sus, rodul imaginaţiei unui grafician american de jocuri pe calculator, putem analiza o configuraţie foarte practică pentru PSL-ul nostru, cu cât mai puţine modificări posibile. Deci, pe căprării:

Prima şi cea mai mare modificare ar fi ţeava, redusă la 419 mm, plecând de la actuala lungime de 620 mm. Scurtarea ţevii cu 20 cm ar permite, în opinia mea, uşurarea armei sau, dacă nu, un profil al ţevii mai gros, eventual cu caneluri longitudinale (aşa zisa fluted barrell), caneluri ce aduc un plus de rigiditate, o suprafaţă mai mare de răcire şi, eventual, o greutate mai redusă. Un pas al ghinturilor de 1:10 sau 1:11 inci (o rotire a glonţului în 254 mm sau 280 mm) ar permite stabilizarea optimă a muniţiei comerciale ce foloseşte gloanţe mai grele decât tipul obişnuit de 148/155 grains (9,7 grame), oferta actuală a poporului prieten ceh (prin producătorul Sellier & Bellot) fiind dublă, un glonţ de tip HPBT (hollow point boat tail) de 174 gr (11,3 grame) şi un FMJ (full metal jacket) de 180 gr (11,7 grame). Gloanţele mai grele au, în general, o energie cinetică mai mare şi o rezistenţă sporită la deriva de vânt lateral. Suplimentar, o ţeavă scurtă şi rigidă ar permite instalarea uşoară a unui amortizor de sunet, accesoriu din ce în ce mai folosit în luptele din actualele zone de conflict, cu un efect extrem de benefic asupra şanselor de supravieţuire a utilizatorului.

Fluted barrell

Fluted barrell

A doua, furniturile (ulucul ţevii şi patul din lemn), se pot înlocui printr-un set fabricat din polimer/plastic termorezistent, având şine de tip Picatinny ce vor permite fixarea diverselor lasere de ochire, lanterne tactice şi alte asemenea, eventual cu locaş pentru o vergea de curăţare detaşabilă din 2-3 segmente. Ţeava mai rigidă ar putea permite, teoretic, instalarea unui bipod, separat sau integrat în ulucul inferior după modelul HK G3. Mânerul pistol poate fi un Magpul MOE, cu spaţiu de depozitare în care se pot depozita un kit de curăţare ca “tubuleţul” standard şi un bidonaş conform de ulei (folosibile cu vergeaua amintită mai sus) sau un micro kit Otis. Patul pliabil şi ajustabil va mări confortul utilizatorul, permiţând o purtare facilă a armei, manevrarea lejeră în spaţii înguste (interiorul transportoarelor blindate, alei, spaţii dintre clădiri, etc.).

Bipod G3

Bipod G3

Ak Grip by Magpul

Ak Grip by Magpul

A treia şi ultima, luneta de tip LPS 2 poate fi înlocuită cu un model de tip IOR 1,5-8×26, asemănătoare cu cea instalată pe modelul americano-germanez. Având reticulul în primul plan focal, acesta se măreşte sau se micşorează în funcţie de magnificaţia lunetei (factorul de mărire), fiind proporţională cu aceasta şi permiţând o vizibilitate excelentă, ca şi o ajustare uşoară a traiectoriei. Sistemul lateral de montare şi aparatele mecanice de ochire vor fi păstrate, eventual modificate (cătare şi, eventual, înălţător pliabile), montura laterală permiţând, în cazul unei lunete inutilizabile, folosirea sistemul secundar mecanic. Reticulul permite ajustarea tirului fără a folosi şuruburile de reglaj, prin simpla folosire a gradaţiilor şi a unui tabel precalculat, aşa numitul „DOPE card” (DOPE – „data obtained from previous engagements”). Un sistem de fixare a unui aparat de vedere pe timp de noapte mono-ocular, de tip AN/PVS14, larg folosit, va permite lupta pe timp de noapte, precum şi folosirea autonomă a NVD-ului.

IOR 1.5-8x26

IOR 1.5-8×26

Reticul IOR 1.5-8x26

Reticul IOR 1.5-8×26

AN/PVS14

AN/PVS14

Concluzia: cu costuri destul de rezonabile, o armă de precizie eficientă poate fi adusă la zi, devenind o prezenţă extrem de letală pe orice câmp de bătălie.

Loadout: scout/tracker

SweeperDragii moșului, azi vom discuta despre ce se poarta prin buzunare si nu numai când unul din membri Hoardei o ia la picior, urmărind ceva elemente burgheze și destabilizatoare. Cum ziceam si altă dată, una e să fii capră de munte și alta să fii măgar de tracțiune.

Deci, continuând ceea ce discutam mai devreme, astăzi vom discuta despre ce cară un cercetaș cititor de urme pe el ca echipament cât de cât standard. Pentru cine nu știe ce-i ăla un cititor de urme, v-am lămurit aici, nu mai repet. Cercetașul, prin definiție, va trage cu ochiul la rufele murdare ale vecinilor rușinoși, ce vor căuta să-l împiedice. Pentru a îndeplini misiunile încredințate, va trebui să aibe un minim de echipament. Cerințele pentru echipament sunt greutatea redusă, confortul și durabilitatea. Greutatea redusă va duce la un consum redus de energie, o viteză sporită și la menținerea unei vigilențe sporite, produsă de faptul că oboseala se instalează mult mai greu.

Pe căprării:

1. Arma principală: așa cum se vede în poză, preferatul meu e un AK. Motive: oriunde pe această planetă sunt 90% șanse să mă împiedic de unul, de la care să iau muniție (cu tot cu încărcător), și, eventual, piese de schimb.

0905200914b2. Armă secundară: un pistol, preferabil un compact de 9x19mm (Glock 19, SIG P229 / 2022 / M11A1, etc.) sau .45 (HK45CT) cu amortizor de zgomot, eficient în eliminarea santinelelor și a câinilor de pază.

Glock 19hk45ct10O mențiune se impune, Brugget & Thomet VP9 (Veterinary Pistol, 9×19), demn urmaș al Welrod-ului britanic din al doilea Război Mondial.

BT VP93. Portîncărcătorul: un model updatat după cele chinezești folosite în războiul din Vietnam, Lifchik model 2, în care stau 3 încărcătoare pline (poate căra 6), 2-3 grenade explozive, o grenadă fumigenă, un bandaj compresiv, ce ține loc și de garou, două facle de semnalizare / fumigene…

Lifchik4. Cuțit: clasica baionetă de AK mi se pare extrem de potrivită, indiferent de nevoia de tăiat pâine, conserve, lemn sau oameni. Pentru fițoși, ce le permite imaginația (și buzunarul). Baionetă AK

5. Echipament auxiliar: un Camelbak cu 3 litri de apă în spate, un shemagh (batic arăbesc) ce poate fi folosit de la a păstra capul ferit de razele soarelui până la sacoşă, garou sau bandaj, un kit de supravieţuire în buzunar, hartă şi busolă, eventual un aparat GPS. Hrana poate să lipsească (personal n-am nici o problemă în a posti 2-3 zile, cât timp am apă) sau poate fi compusă din biscuiţi, carne uscată sau fructe uscate.

Greutatea cărată de cercetaşul nostru se învârte îm jurul a 12-13 kg, o valoare rezonabilă pentru orice persoană sărită de 14 ani, nesedentară.

Orientare: jucărele

150924-F-RA202-138Dragii moșului, cu scuze pentru vacanța prelungită pe care am luat-o, astăzi vom diseca chestiile de orientare în sutienu’ naturii, pe care este elegant să le avem prin buzunare. Deci astăzi despre hărți, busole și alte asemenea.

În ordinea numerelor de pe tricou, cele mai importante chestii de purtat în buzunare sunt hărțile. În general, pentru cei din Hoardă, hărțile vin cu o scară (raportul dintre distanța măsurată pe teren și cea reprezentată pe hartă) de 1:25.000 (1 cm pe hartă echivalează cu 250 m pe teren), 1:50.000 (1cm hartă egal 500 m în teren) și 1:100.000 (deci un cm pe harta – 1 km în teren). Simbolurile de pe hărțile topografice pot fi deslușite aici, iar o broșură foarte bună despre cum se citește o hartă poate fi găsită aici.

Al doilea obiect, în ordinea importanței, este busola. Nu necesită baterii, nu necesită pornirea sau oprierea, ci funcționează 24 de ore din 24. Dintre multele modele aflate pe piață, filozofia mea de viață spune să bag banii într-o sculă de calitate (producătorii pe care-i recomand sunt Silva, Suunto și Brunton), ce are inscripționată pe placa de bază măcar o scală centimetrică, utilă în calcularea distanțelor pe hartă. Modelele mai sofisticate (si mai scumpe) au, in general, scale gradate cu scările de 1:25.000, 1:50.000 și 1:100.000. Iarăși, un model cu lupă este extrem de util, permițând vederea detaliilor pe hartă și eventuala aprindere a focului, pentru cei mai dibaci.

Busolă SilvaAl treilea, surpriza emisiunii, este un carnețel cu foi impermeabile. Modelul pe care-l folosesc de obicei, un 3×5 inci produs de cei de la Rite in the Rain, are tipărite pe partea interioară a coperții frontale trei scale de calcul ale celor trei scări topografice uzuale enumerate mai sus, precum și o întreagă pagină cu conversia unităților metrice în unități imperiale (folosite în Marea Britanie și fostele colonii, inch, livră, gallon și alte asemenea), iar pe coperta posterioară sunt tipărite scările centrimetice și în inch, folosibile pentru măsurarea diferitelor dimensiuni și calculul lor. Carnețelul în sine este foarte util în luarea notițelor în teren, hârtia sa fiind făcută să reziste la orice tip de intemperii.

Coperta cu conversiirite_in_the_rain_pocket_top_spiral_yellow_3__91998.1458049128Al patrulea este un toc de protecție a hărții, ce poate fi improvizat dintr-o simplă pungă de plastic la nevoie. Modelele mai sofisticate sunt de la simple mape impermeabile de plastic până la biroul mobil de mai jos, pe pe lângă funcția de protecție a hărții mai posedă locașuri pentru carnetul de teren, creioane / pixuri / markere și busolă, la nevoie.

7855394bUltimul, cu voia dumneavoastă, este receptorul GPS. Unii îl folosesc ca sistem principal de orientare, uitând că funcționează pe baterii ce se pot goli și, până la urmă, este un sistem electronic ce se poate strica. Indiferent de marcă sau model, mai simplu sau mai sofisticat, eu prefer să-l folosesc numai ca supliment la hartă și busolă și nu ca mijloc principal de orientare.

Garmin eTrex

Garmin eTrex

Atât pentru azi, că-i duminică.

Cărămizi

Dragii moșului, azi vom discuta despre niște scule de mare efect, folosite în general de trupeții ”ușori” (care numai ușori nu sunt, denumirea venind de la faptul că pe ei nu-i cară nimeni, ci își folosesc picioarele și cârca pentru a-si căra chiuveta din bucătărie, un Matiz feliat și cinci chinezi mici in rucsace pe distanțe mare) pentru a face praf diverse chestii, mișcătoare sau nu. În speță, vom bârfi despre bombele/munițiile multifuncționale de tip SLAM.

SLAM

SLAM

SLAM, pre numele său întreg Selectable Lightweight Attack Munition, produs în serie limitată, între 1992 şi 2002, și reintrodus în fabricație în 2012, acest fursec prezintă nişte caracteristici extrem de interesante, ceea ce-l face dezirabil pentru forţele speciale şi cei din categoria infanterie uşoară, ce cară totul în cârcă şi nu vor să fie confundaţi cu măgarul lui Buridan. Această mină (sau mai bine spus “muniţie”) este compusă dintr-un focos de tip EFP (explosive formed penetrator) şi un sistem multi-senzor de declanşare. Este folosit pentru a distruge blindate uşoare de tip BMP/BTR, avioane parcate, depozite de muniţii şi carburanţi, evitând contactul direct cu inamicul.

Principiul de funcționare

Principiul de funcționare

Având o greutate de 1 kg şi dimensiunile unei cărămizi mai măricele, capacitatea de penetrare a acestui fursec este de 40 mm blindaj omogen la o distanţă de 8 metri. Suficient pentru a distruge un APC şenilat sau pe roţi din clasa BMP/BTR, un rezervor de combustibil de mici dimensiuni (până la, să zicem, 40-50.000 l), orice avion parcat sau un depozit de muniţii, greutatea şi dimensiunile reduse îl fac extrem de dezirabil pentru orice soldat modern. Fursecul are 4 moduri de acţiune, prin utilizarea senzorilor proprii, trip-wire, comandă manuală, precum şi sistem de detonare programată cu timer. Tipurile de atacuri sunt “bottom attack”, când mina detectează câmpul magnetic al ţintei şi detonează sub vehicul, “side attack”, acţionând la amprenta termică/infraroșu şi lovind ţinta din lateral, “timed demolition”, cand fixezi cronometru’ şi te cari, precum şi modul “piroman”, adică un sistem de comandă manuală cu fitil, capsă detonantă şi celelalte trăznăi.

MI-HPD F2-01

MI-HPD F2-01

Armata broscară a vărului întru ginta latină Fransoa Hollande are în dotare ceea ce în frumoasa lor limbă se numește ”Mine antichar a haut pouvoir de destruction modele F2 (MI AC HPD F2)” adică ”mină antitanc cu mare putere de distrugere model F2”. Cu o greutate de 7 kg, mina a fost gândită pentru a fi amplasată folosind mijloace mecanice, având doar un senzor de influență magnetică, fără alte sisteme. Focosul penetreaza 100 mm de blindaj din oțel omogen, având un sistem de siguranță ce permite și instalarea manuală, timpul de întârziere fiind de 10 minute. La  consumarea bateriilor (după 30 de zile) se auto-neutralizează, ceea ce permite schimbarea lor și refolosirea minei.

Anno Domini 2016, când poți folosi o aplicaţie online ca TinkerCAD pentru a proiecta dispozitivul şi piesele în sine, poate „tipări” fişierul de tip .STL rezultat la o imprimantă 3D  din ABS (plasticul ordinar din care sunt făcute bidoanele de şampon). Sistemul electronic (focos / sistem de culegere și transmisie a datelor / sistem de comandă) se produce simplu și ușor dintr-un microcontroller de tip Arduino Micro / Raspberry Pi Zero / etc., la un preț de 5 verzișori controlerul + încă vreo 5 senzorii (care pot fi de orice fel, influență magnetică, vibrații, acustic, infraroșu, etc.).

Concluzia care se poate trage este că revoluția electronicii (microcontrollere puternice și ieftine, printare 3D într-o gamă din ce în ce mai mare de materiale cu proprietăți mecanice bune, etc.) va produce o mult mai mare capacitate de producție a armelor sofisticate tehnologic, punând-o la dispoziția grupărilor insurgente cu posibilități materiale extrem de limitate.

Poligon (part 2)

Dragii moșului, după o zi de foc ieri (i-am promis doamnei mele că-i fac curte, așa ca am terminat gardul), am hotărât că azi va fi o adevărată zi de duminică, timp de relaxare, refăcut trusele medicale și făcut bagaju’ pentru plimbarea de marți, spre cel mai nasol oraș din România, cetatea ciobanului. Drept urmare, ca o porție de video, Rossia2 si alt episod din show-ul meu favorit, Poligon. De data aceasta, elefantul Ivan lasă microfonul pe mâna girafei Andrei.

În acest episod sunt prezentate trei scule mari și late, la propriu, anume încărcătura explozivă magnetică UPM (min 4:08), minele antipersonal MON-90 (min 13:15) și MON-100 (min 14:53).

Încărcătura explozivă magnetică UPM a fost gândită ca un dispozitiv de sabotaj pentru scafandrii Marinei Ruse, destinat distrugerii vaselor de mic/mediu tonaj și a pilonilor subacvatici, având niste flotoare din spumă detașabile. Binențeles, a fost folosită și pentru distrugeri pe uscat, încărcătura de 14,5 kg (din care 7 kg este masa explozivului) putând fi fixată pe orice obiect metalic (în cazul de față, pe o carcasă de tanc). Cele trei locașuri pentru sistemele de detonare pot primi detonatoare electrice de tip PDM, capse pirotehnice electrice No. 8, iar cel central este destinat unui dispozitiv anti-manipulare/anti-dezamorsare de tip EN. Forța magnetică de 150 kg asigură fixarea încărcăturii pe chila unei nave la o viteză de până la 30 de noduri (aproximativ 46 km/h).

UMP

UMP

Minele de tip MON-90/100 sunt versiuni mărite a minei MON-50, de tip Claymore, ce pot fi detonate în multiple feluri, electric (având un sistem seismic cu geofon, printre altele), cu fitil detonant și prin diverse sisteme mecanice (percutoarele de tip MUV, cunoscute în Armata Română ca ”percutoare universale de tip PU2”).Sunt încadrate în clasa minelor grele, potrivite pentru atacuri atât împotriva infanteriei cât și împotriva mijloacelor neblindate (camioane, cisterne, etc.) ale inamicului. Nu vreau sa ma gândesc la efectul a câtorva asemenea fursecuri amplasate pe un drum forestier de munte de către niște flăcăi veseli asupra unei coloane de aprovizionare…

MON-90

MON-90

MON-100

MON-100

Concluzia: scule sănătoase, simple și ușor de folosit, după moda sovietică.

Poligon

Dragi tovarăși, astăzi se dă video. Că tot vine weekendu’ și e rost de relaxare, așa că vom combina două articole, respectiv părțile a doua din ”Borcane” și ”Farfurii” într-o singură discuție, mulțumită postului TV Rossia 2, ce a binevoit, cu cei doi prezentatori ai săi, să facă reclamă dotării armatei ruse. Așa că astăzi ne vom uita la filmulețe, la o bere și un popcorn.

Pentru cei ce mă vor acuza de trădare a idealului de aiFon în armament (adică sistemul cocălăresc că valoarea ți-o dă telefonu’ și gelu’ din păr, deci o armată tre’ să aibe cele mai șmechere arme, dacă se poate unicate la nivel mondial) le spun că prefer sculele rusești din trei motive, mari și late: sunt solide, simplu de folosit și se găsesc oriunde în lume, pe unde fosta Uniune Sovietică a cam avut interese, deci s-ar putea să mă împiedic de un AKM, ceva limonki F1 și vreo două mine TM-62 (să nu mai vorbim de POMZ-uri) și în Harghita, și în Darfur, și prin Laos sau Latakia, dacă mi se pune pata de șaorma veritabilă.

Deci, primu’ filmulete, în care se prezintă încărcăturile cumulative de tip OZ-1 (minutul 3:00), KZ-6 (min. 4:20), KZU (min. 5:35), minele antipersonal de tip PMN (min 7:00), MON-50 (min 8:15), robotul de deminare, precum și minele antitanc de tip TM-62, TM-72 (min. 14:50) și TM-83 (min 16:23). Ca aplicații practice, se prezintă efectele minelor de tip PTM-3 (min 17:00), TM-62 (min 19:00), TM-72 (min 19:45) și TM-83 (min 21:40).

Și acum să le luăm pe bucăți.

OZ-1 este o încărcătură cumulativă destinată excavării unui locaș de tragere pentru o singură persoană în sol tare și/sau înghețat. Se mai folosește pentru a găuri tavanul unui buncăr improvizat și a ucide pe cei aflați înăuntru. Lungimea în configurație de tragere este de 0,90 m, diametrul 0,42 m, greutatea totală de 3,5 kg, din care 3 kg este masa totală a explozivului.

OZ-1KZ-6 este o încărcătură cumulativă destinată distrugerii blindajului, a zidurilor groase din beton, a drumurilor și pistelor de aterizare, a munițiilor de mare calibru (bombe de aviație), precum și a vehiculelor blindate. O caracteristică a acestei încărcături este faptul că are în corp o cavitate ce permite formarea jetului cumulativ (lucru foarte adesea neglijat, umplerea spațiului din conul cumulativ cu apă, pământ, etc, previne formarea jetului și negarea acestui avantaj tehnic), anulând astfel o grijă a soldatului. Are diametrul de 11,2 cm, lungimea de 29,2 cm, iar greutatea este de 3 kg. Are o putere de penetrare în blindaj de oțel de 21,5 cm, iar în pământ bătătorit de 80 cm.

KZ-6KZU este destinată distrugerii elementelor din beton armat, a rezervoarelor de combustibil și a elementelor de infrastructură (poduri, etc.). Lungimea este de 50 cm, lățimea de 22,5 cm, înălțimea de 19,5 cm, iar greutatea de 18 kg.

KZUDespre TM-62 am scris aici, așa ca nu voi mai repeta. TM-72 este o derivată a acesteia, cu un diametru mai mic și un focos de tip electronic, ce folosește influența magnetică a unei mase mari de metal (tanc, transportor blindat, etc.) pentru detonare. Un upgrade poate fi făcut foarte ieftin, folosind un microcontroller de tip Arduino și senzori magnetici și de vibrație, la un preț absolut derizoriu (de până în 50 de epuroi, fapt pentru care tre’ să mă gândesc la o șpagă dată amicului Micuțu’, care văd că se joacă cu dintr-astea, pentru un kit).

TM-72PTM-3 este o mină antitanc de tip cumulativ, lansată din containere instalate pe elicoptere, camioane și mijloace blindate ce permit instalarea rapidă a câmpurilor de mine antitanc și antipersonal. Are o forma paralelipipedică, lungimea de 33 cm, lâțimea și înălțimea de 8,4 cm (sectiunea transversală este pătrată) și greutatea de 4,9 kg.

PTM-3Despre TM-83 iarăși am scris la capitolul ”Borcane”.

În concluzie, mijloace de luptă bine gândite, ce-și păstrează eficiența o perioadă foarte lungă de timp și sunt extrem de adaptabile la mijloacele moderne de luptă cu costuri foarte mici. :D

(sursa foto: www.saper.etel.ru)