Fieldcraft: hidratarea

Dragii moşului, așa cum ar trebui să știe oricine din profesia de arme și, în general, oamenii, menținerea hidratării este importantă pentru menținerea unui corp sănătos și funcțional. Există multe avantaje dincolo de modul în care majoritatea dintre noi îl consideră ca fiind doar capabili să transpirăm în continuare și să nu murim.

Când vine vorba de pregătirea pentru teren și mediu operațional (în special aclimatizarea) hidratarea este esenţială. Dar nu vă puteți hidrata imediat înainte de un eveniment, trebuie să începeți câteva zile și apoi să vă susțineți prin eveniment.

Prima parte, partea ușoară, sunt fluidele. Lichide de admisie, știm cu toții asta. Cu toate acestea, nu poate fi vorba de lichide. Alcoolul îndepărtează apa de celule, așa că, deși îți spui că culoarea urinei arată bine pe baza graficului din baie, te enervezi încet. Deci, doar litri de apă, nu? Sigur, și apoi continuați să eliminați nutrienții din sistemul dumneavoastră până când vă otrăviți în esență cu hiponatremie. Deci acum?

Hidratarea se referă la niveluri adecvate de lichide, dar mult mai mult este echilibrul corect de substanțe nutritive și minerale din organism; sodiu și potasiu fiind mari. Băuturile sportive au tone de zahăr. Acestea sunt cel mai bine diluate 50/50 cu apă, dar totuși nu este suficient potasiu. Obțineți nutrienți din alimente. Legumele naturale sunt marginea, o putem aplica și la hidratare. Mănâncă tot spectrul de legume (și fructe), umple cu tot felul de bunătăți care îți vor permite corpului să câștige și să mențină hidratarea. Bea apă cu mesele în loc de sifon sau sucuri supra-zahărite. Și cafeaua este ok, dar va depinde de modul în care vă afectează cofeina. Pe teren se pot împacheta săruri de rehidratare orală și pachete Pedialyte pentru reumplere. Un truc are poate fi folosit este creatina monohidrat. Creatina vă trage apă în celule și vă ajută să vă mențineți hidratat. Începeți procesul înainte de a ieși afară, nu ar trebui să luați creatină pentru prima dată pe teren.

Noțiuni de bază: nu vă puteți hidrata pentru a ieși de la un prejudiciu cauzat de căldură. Deshidratarea vă poate face cu siguranță mai susceptibilă, dar nici o cantitate de hidratare nu vă poate depăși capacitatea limitată de a arunca căldura. Deshidratarea se poate datora din mai multe motive și majoritatea poate fi depășită cu rehidratarea orală inteligentă (rehidratarea rectală funcționează, dar nu la fel de distractivă pentru pacient). Prea puțină hidratare și performanță suferă, prea mult și este posibil să întâlniți hiponatremie mortală. .

Electroliti: SODIU (Na) – menține echilibrul fluidelor, funcția nervoasă / contracția musculară, echilibrul acid bazic. Electrolitul primar pierdut în transpirație. Nivelurile scăzute pot duce la hiponatremie mortală, nivelurile ridicate pot provoca diaree și vărsături. POTASIU (K) – Cheia funcției musculare, nivelurile scăzute (pierdute în transpirație) pot duce la crampe musculare. CLORURA (CL) – echilibru acid / bazic, funcție nervoasă, flux de lichid celular. CITRAT – transformat în bicarbonat în ficat pentru a ajuta la reglarea acidozei. Carbohidrații (CHO) – CHO ajută la absorbția apei suplimentare dincolo de ceea ce este absorbit doar de apa potabilă. CHO trebuie să fie în cantitatea potrivită sau va duce la o soluție hiperosmolară care provoacă diaree și crampe. Glucoza este preferată față de fructoză.

Hiponatremie asociată cu exercițiile fizice (EAH): (Na Na <135, sub 125 = severă) MORTALĂ !! Stare mentală alterată, greață, vărsături cu temperatură normală sau ușor crescută a corpului. Hiponatremia hipervolemică apare atunci când aportul gratuit de apă depășește pierderile (ciugulirea apei înainte și în timpul exercițiului). Recunoașterea timpurie și tratamentul adecvat sunt esențiale. NU DAȚI FLUIDE ISOTONICE (agravează hiponatremia și poate duce la moarte). Odată confirmată hiponatriemia (de laborator), tratamentul este soluție salină hipertonică (3% NaCL) și evacuare urgentă. Dacă este ușor și nu există laboratoare disponibile, se poate trata prin restricționarea fluidelor sau a soluției hipertonice orale (cu conținut ridicat de Na).

Medicina de gherilă (part 1)

Tânărului pensionar GLS.

Dragii moşului, aşa cum s-a văzut de la a doua mardeală mondială încoace, în conflictele moderne insurenţii şi gherilele au jucat un rol important, întârziind şi blocând mişcările adversarului, ţinând blocate trupe, provocând pierderi umane şi materiale, erodând voinţa politică şi câştiând astfel războaie precum cel din Vietnam, cel sovieto-afgan din 1979-1989, actualul război din Afganistan, precum şi războaiele civile din Yemen, Siria, Libia şi nu numai. Factorii de forţă ai operaţiilor de gherilă sunt demoralizarea şi consumarea energiei şi materialelor adversarului prin ambuscade, sabotaje şi adunarea de informaţii în sprijinul forţelor proprii.

În momentul în are un soldat NATO este rănit în Afganistan sau aiurea, primul ajutor îl primeşte de la colegii de echipă, după care este preluat de un sanitar/medic ce îi aplică procedurile medicale avansate de stabilizare şi îl predă unei echipe aeromedicale de evacuare (elicopter MEDEVAC) ce îl transportă la un spital/clinică de campanie cu facilităţi chirurgicale, de unde este trimis la un spital din Germania sau în SUA pentru tratament. Acest lanţ de îngrijire se bazează pe următorii factori:

  1. În acel moment, NATO are o superioritate aeriană totală, fapt ce permite chemarea evacuării medicale în orice moment;
  2. Sunt disponibile spitale de campanie şi echipe avansate de chirurgi pentru preluarea pacientului;
  3. Sunt disponibile capacităţi medicale ce depăşesc de obicei necesarul în calitatea şi disponibilitatea echipamentului.

În conflictele ce se prefigurează, exemplificat de cel din Ucraina, sunt toate şansele ca adversarul să aibe capabilităţi antiaeriene avansate, astel încât supremaţia aeriană şi libertatea de mişcare sunt puse la îndoială, dacă nu imposibile. Astfel, timpii de evacuare vor fi mult mai mari, evacuarea aeromedicală putând fi imposibilă. Un alt factor ar fi faptul că unităţile medicale militare vor fi supraaglomerate de cazurile militare, mult mai multe decât în cazul unui conflict neregulat. Continuând, se poate să nu existe o zonă sigură în spatele ariilor de luptă care ar permite evacuarea victimelor, în special în cazul forţelor de rezistenţă ce acţionează în sprijinul armatei proprii.

În lumina noilor ameninţări, modelul clasic (liniar) de tratament (din zona de luptă la spital şi apoi la centrul de reabilitare nu se mai poate folosi. Este nevoie de dezvoltarea unui sistem ciclic, unde luptătorul de herilă este evacuat din zona de ontact cu inamicul, este stabilizat şi primeşte tratament în zona de operaţii şi este reabilitat sau trimis spre reabilitare în afara zonei controlate de inamic, dacă este posibil. Din cauză că facilităţile medicale militare nu sunt disponibile, capabilităţile medicale CIVILE vor fi folosite pentru tratamentul medical al forţelor de gherilă din zona de operaţii.

Ghiaur

Lantern lamp at night

Krstac, Bosnia-Herţegovina

– Ghiaur, spuse duşmănos bătrânul, privind la străinul ce ţinea în mâini M48-ul cu lunetă, cu degetul lângă trăgaci.

– E creştin, deda! răspunse Datko strâmbând ochiul învineţit.

– Ghiaur! repetă încăpăţânat bătrânul.

– Ne-a salvat vieţile, bunicule, spuse fata blondă. Putea să treacă pe lângă noi şi să dispară, nimeni n-ar fi ştiut ca e acolo. Dar a împuşcat trei din ai lor şi ne-a adus aici, în cinci zile de mers prin pădure. A avut grijă de noi şi ne-a adus la liman. Ghiaur sau nu, îi suntem datori…

Mejrema, nepoata lui preferată, lumina ochilor lui. Din toţi nepoţii, doar ea putea să-l facă s-o asculte.

– De unde ştii că-i creştin?

– Venea des la cafeneaua aia din Sarajevo unde mă duceam eu, Parlament. E ofiţer străin, avea pe mânecă un steag cu roşu, galben şi albastru… Şi acum trei zile, când am trecut de lacul Radovan, s-a oprit pe o margine de drum, parcă ştia locul, a aprins o lumânare şi s-a închinat…

Bătrânul se uită la fată. Dincolo de oboseala de pe chip, de hainele murdare şi de adidaşii rupţi, zâmbea uşor. Dacă zâmbea, era clar ca era teafără. Datko era plin de vânătăi, ca urmare a bătăii primite, dar şi el era funcţional. Aşa că, ghiaur sau nu, Mejrema avea dreptate, îi erau dator. Allah îl scosese în calea nepoţilor lui cu un scop, să-i salveze. Făcu un semn de bun-venit. Străinul spuse ceva în engleză.

– Ce spune? întrebă bătrânul.

– Spune că vrea să meargă la cimitir, răspunse fata.

* * *

Îi făcură loc la poarta micului cimitir al satului. Străinul mersese până la un mormânt, pusese mâna pe piatra funerară şi plecase capul. Mormântul micului Datko, fiul Dzenanei, mort acum 30 de ani aproape… Se desprinsese şi se îndreptase spre marginea cimitirului, spre un mormânt străjuit de singura cruce din cimitirul musulman. Se lăsase în genunchi, scosese din buzunar o lumânare mică, o aprinsese şi se închinase.

– Ştii cine e îngropat aici? întrebase bătrânul.

Străinul făcuse un semn spre Serdjan, tatăl lui Datko.

– Cu el l-am îngropat atunci, spuse el cu lacrimi pe obraji.

* * *

Felinarele de pe masă trimiteau umbre ce jucau pe pereţii camerei. Aşa ceruse străinul, să nu fie lumină electrică, ci doar felinare. Stătea la loc de cinste, în dreapta bătrânului. În stânga erau Serdjan, Datko şi Mejrema, tinerii având priviri curioase. Cine era străinul, de unde îl cunoşteau ai lor? Era clar, era o poveste din războaiele trecute…

Dzenana umpluse paharul străinului, care-şi ridicase privirea tristă din masă. Femeia spusese un singur cuvânt, hvala, iar străinul tăcuse, cu o privire ce spunea „îmi pare rău” pe chip. Bătrânul luase o înghiţitură din paharul de rakije, privi femeia care începuse să plângă uşor într-un colţ şi îşi îndreptă privirea spre cei doi tineri.

– În 1992 a izbucnit războiul, ştiţi asta. Dzenana era studentă atunci, în Sarajevo. Ceea ce nu ştiţi e că krvna osveta noastră cu cei ai lui Sahat e veche., merge de vreo 100 de ani… Noi am respectat legea, n-am lovit în femei sau copii, ei nu…

– Ce sa întâmplat atunci, bunicule?

– Au violat-o pe Dzenana. A rămas gravidă…  şi a dispărut. Ai fi zis că ghiaurii numai violează musulmane, dar musulmanii au fost mai rău… Cei mai nemernici jihadişti veniţi atunci să lupte în război şi-au găsit casă în clanul Sahat…

– Când s-a terminat războiul, în 1995, Dzenana s-a întors acasă. Terminase facultatea, era inginer şi avea un băieţel. Îl chema Datko, ca pe tine…Ne-a spus cine o violase, şi împreună cu clanurile Suvalic şi Jasarevic am ocupat satul celor din Sahat… I-am scos pe cei trei vinovaţi în piaţă şi i-am împuşcat ca pe câini. Atunci, Geaner, bătrânul lor, s-a jurat să şteargă neamul nostru de pe pământ…

– Asta e tradiţia aici, de sute de ani, spuse tatăl lui Datko.

– În 1999 au apărut ei. El şi încă doi oameni, spuse bătrânul făcând semn către străin. Erau genişti, veniţi să cureţe minele rămase din război. El era cel mai tânăr, era un copil aproape. Au stat aici aproape o lună, până când şeful a plecat. Două zile mai târziu, micul Datko s-a dus la fântâna aia dinspre geamie… Cei din clanul Sahat puseseră mine. Copilul a călcat pe una, a rămas fără picioare… El şi colegul erau cel mai aproape. Au încercat să-l salveze, i-au pus bandaje, l-am dus de urgenţă la spital, dar doctorii n-au putut să mai facă nimic…

– Eram cu ei când a venit vestea, continuă Serdjan. Au stat amândoi la marginea cimitirului când l-am îngropat pe băiat. Au zis că sunt creştini şi nu se cade să tulbure un cimitir musulman… După înmormântare cel mai în vârstă a zis că pleacă. S-a dus la maşină, a scos un pistol şi şi-a zburat creierii…

– Am zis că şi el o să facă la fel, spuse bătrânul. Dar nu, s-a adunat. Ne-a rugat să-i spunem un loc unde să-şi îngroape prietenul, aproape de sat, să nu-l dezgroape jivinele şi unde să ştie oamenii de o cruce… Poate vor veni rudele să-i ştie mormântul… I-am zis ca nu avem coşciug, dar putem să-l îngropăm după datina noastră. L-am pregătit ca pe ai noştri, el şi tatăl tău au săpat groapa la marginea cimitirului şi i-au făcut o cruce din lemn. De-aia e crucea la noi în cimitir… L-am îngropat ca pe ai noştri, pe un creştin care venise să ne salveze… Pentru ei oamenii erau oameni, indiferent de religie… Câţi ani aveai atunci? îl întrebă pe străin.

– 22, primi răspunsul.

– Şi acum?

– 49…

Tatăl lui Datko îşi goli paharul şi îl umplu din nou. Îl umplu şi pe cel al străinului.

– După aproape 30 de ani, Allah te-a adus să ne ajuţi din nou, brate. Ai încercat să-mi salvezi nepotul, mi-ai salvat fiul…

– Căile lui Allah sunt neştiute, spuse bătrânul. Dar acum ştim că eşti unul de-al nostru şi aici vei fi acasă, oricând vei vrea sau vei avea nevoie…

Rastelul din beci (part 3)

rambo-1

Ceea ce vedeţi mai sus este o minunată creaţie a trumpiştilor de la Armament Research, Development and Engineering Center (ARDEC) aparţinând de Picatinny Arsenal în frumosu’ New Jersey, patria faimosului Bon Jovi (da, ăla cu Blaze of Glory).

Dragii moşului, acu vreo trei ani, băieţii veseli ai Unchiului Sam din patiseria mai sus pomenită au reuşit să tipărească pe nişte imprimante 3D o copie a celebrului aruncător de grenade caliberul 40 mm M203, pe care l-au botezat din lipsă de inspiraţie (de alcool nu cred că duceau lipsă) M203XX. Mangleala proietului numit Rapid Additively Manufactured Ballistics Ordnance (RAMBO)  a fost demonstrarea „că se poate” tipări 90% din piesele unui aruncător, cu tot cu muniţia aferentă, direct în teatrul de operaţiuni. Problem solved, cu toate că unele şuruburi şi arcuri au fost prea fine/complicate pentru printarea 3D şi arma a trebuit să fie asamblată manual.

Capacitatea noilor tehnici de tipărire 3D de a folosi o varietate de materiale, dincolo de plasticele obişnuite, ca resine, aluminiu şi chiar oţel a permis cercetătorilor trumpişti să obţină piese identice cu originalele, folosind aceleaşi materiale (cum ar fi cele din aluminiu) şi având forme foarte cumplicate, cum ar fi ghinturile ţevii. Pentru cei ce ling bere cu fructe de pădure, ghinturile ţevii vor imprima proiectilului o rotire în jurul axei longitudinale ce îl va stabiliza giroscopic pe de o parte, pe cealaltă permiţând armarea focosului la o distanţă dată de gura ţevii, astfel sporind siguranţa utilizatorului.

https://youtu.be/Tqw2sd4XhtQ

Partea a doua a distracţiei vine din Ţara Sfântă, unde o cofetărie de acolo a reuşit (nu cred că a fost prea greu) să coacă o dronă încapsulată într-un ambalaj de calibrul (ghici) 40 mm, lansabilă din orice aruncător manual, incluzând aici cel tipărit mai sus. Cântărind mai puţin de 250 grame, cu o autonomie de 40 de minute, Ninox 40 oferă infanteriştilor posibilitatea de a vedea „peste gard”, graţie camerelor de zi/noapte şi infraroşii, crescând astfel capacitatea de a colecta informaţii. Compania producătoare laudă drona cum că ar avea capacitatea de recunoaştere a ţintei şi de urmărire automată.

https://youtu.be/yufCQdD8Z-E

O variantă mai mare este încapsulată într-un container de calibrul 66 mm, ce se lansează din aruncătoarele de grenade fumigene de pe vehiculele mai mult sau mai puţin blindate, oferind mai multe încărcături utile şi posibilitatea de a se conecta mai multe într-un „roi” independent.

https://youtu.be/Tqw2sd4XhtQ

Un nou concept ce prinde contur este cel de a avea un container ISO echipat cu imprimante 3D, gata de trimis oriunde este  nevoie, ce poate tipări orice de la accesorii de arme la mine antitanc/EFP-uri, trecând prin dronele de recunoaştere şi cele kamikaze.

Welcome to Battlefield Earth 2021.

 

 

 

 

What would Jesus drive today?

„What would Jesus drive today? Well, Donkeys were useful animals, then and now, but they’re hardly the most majestic of beasts. And that donkey quality is what the Savior would want in a 21st century vehicle—something versatile and capable, but unobtrusive. Ordinary, without any airs. So think small SUV, van or pickup truck. And think inexpensive and somewhat unexciting. Reliability would be nice. Plus, it should be available in the Middle East.

The answer: The Toyota Hilux pickup—the mechanized equivalent of a donkey. And not the fancy Hilux, but the base model, powered by the simplest engine—the standard 139-horsepower, 2.0-liter four in the new Hilux. Vinyl seats, steel wheels (and without a .50-caliber machine gun mounted in the bed).

unnamed

What Jesus would do with a Hilux is use it to spread His good news and serve the needs of the poor and lost around Him. You know, good things. And if He held the pink slip, He’d give that truck up the moment someone who needed it more could be found. And if He bought it, it was probably already well used.”

https://www.thedrive.com/article/1418/what-would-jesus-drive

… sau poate nu

IMG_20200731_124333

… sau poate nu. 

Câteodată, cel mai bun camuflaj e un tricou şi o pereche de blugi.

Câteodată, cea mai bună armă nu e Kalaşnikovul, ci un telefon mobil cu Google Earth, cu care poţi preindexa lovituri de mortier, poţi ajusta tirul sau documenta artrocităţi, poţi forma o reţea de prieteni / camarazi / luptători de gherilă sau afla cum să faci orice, de la tratarea unui pneumotorace la dezamorsarea unei mine, de pe internet.

Câteodată, cel mai puternic vehicul de pe câmpul de luptă nu este un Abrams, ci un Volkswagen Transporter, ce oferă mixul perfect de anonimitate, viteză şi putere de foc, prin mitraliera, lansatorul de rachete sau lunetistul ascuns înăuntru.

Câteodată, cea mai scurtă cale de la A la B nu este linia dreaptă, ci reţeaua de canalizare. E şi cea mai sigură.

Câteodată, o alică de 4,5 trasă de la 15 metri este la fel de eficientă ca şi un .50 tras de la un kilometru.

Welcome in 20-20.

Hilux lifestyle

horn_of_panjwall020

Dumbravă se trânti pe scaunul dintre brunetă şi Honved, întinse mâna după sticla de coniac, îşi turnă o porţie sănătoasă şi o înghiţi scurt. Mai turnă una, se lăsă pe spate şi privi flăcările ce dansau în întuneric.

– I-a zis lu’ ăla să-şi bage X6-le în cur.

– Ce mă? se auzi vocea Bărbosului.

– Fosta nevastă-mea. Se certase cu actualul, ăla i-a făcut cadou un X6 nou-nouţ, nebuna i-a zis că-l lasă ca să se întoarcă la mine şi să-şi bage X6-le în cur!

– Ea ţi-a zis asta? întrebă Bela.

– Nu, ăla era la telefon. Cică a zis tembela că a fost o proastă că s-a despărţit de mine şi că se duce să se roage la Arsenie să mă întorc la ea…

– Femeie cu capu’ pe umeri, mormăi bruneta cu nasul în sticla de bere.

– Ce zici acolo, fata moşului? întrebă Dumbravă.

– Că nevastă-ta e femeie cu creierii la purtător, în durerea mea, aia zic!

– Adică?

– Las-o aşa cum a căzut, dacă nu-ţi dai seama singur…

– Stai că începe să devină interesant, zise Bărbosu’. Ia explică tu cu subiect şi predicat, pisico, dacă nu te superi…

– Ce să explic, în bocancii mei? Că prefer să mănânc o mizerie de omletă menu 4 din MRE-uri cu voi decât să mă duc la un restaurant de cinci stele cu vreun cocălar? Că nu mai pot să mă uit la un mascul fără să-l compar cu Honvedu’, care-i cel mai idiot dintre voi, şi ăla să piardă? Că am ajuns şoferul vostru personal de avion şi smucita asta blondă îmi calcă pe urme? Ştiu că faceţi pe proştii şi vă merge bine, da’ nu cu mine, şefule…

– M-ai băgat în ceaţă, să moară porcu’ cardiac…

– Şefule, se auzi vocea calmă a Alexandrei, Dana a ajuns dependentă de şatra voastră. Dacă vrei o părere mai la rece, din exterior, fă un refill la paharul ăla şi pregăteşte-te, că am multe de spus…

– Te ascultăm, fata moşului. Da’ DeeJay unde dracu’ e?

– A venit Agniezska şi l-a luat. Iar dorm asistentele poloneze în spital ca-l fute nebuna pe al nostru la ele în baracă…

– Să-mi bag cracu’… Bagă blondişpan, spune ce ai pe suflet…

– Bre, acu’ vreo şase luni am ieşit cu asta mică şi doi flăcăi de la 53 Vânătoare. Au zis ăia la un moment dat că noi două suntem şoferiţe de transportoare şi că ne fac o favoare că ne-au invitat la băut. Le-a replicat zăluda asta că dacă le-ar fi trecut pe la urechi câte gloanţe v-au trecut vouă ar avea mai mult bun simţ şi să ne mai caute când se vor ridica la nivelu’ vostru. Asta m-a pus pe gânduri, şi-am tot pritocit până în seara asta…

– Bine, concluzia care e? întrebă Honvedu.

– Concluzia e cotoioasă. Voi nu sunteţi normali, în sensul clasic al cuvântului. Sunteţi altfel. Nu mai buni, nu mai răi, altfel.

– Normal e un program la maşina de spălat, se auzi Bărbosu’. Face aceleaşi operaţii, în aceeaşi ordine, de fiecare dată…

– Nu e vorba numai de asta, şefule. Cu voi, cea mai plictisitoare şi insipidă chestie se transformă în ceva de-ţi iese adrenalina pe nas. Aveţi magnet pentru gloanţe,  nu ştiu cum să mă exprim, mereu intraţi în buclucuri din care alţii ar ieşi franjuri. Voi ieşiţi fără nici o zgîrietură şi încărcaţi cu tot felu’ de chestii. Cred că dacă vă dau drumu’ în curu’ gol acum, în 24 de ore sunteţi înapoi echipaţi ca la carte şi cu altă Toyotă. Încep să am ideea că de la maşinile alea nenorocite vi se trage.

– Cum aşa?

– Maşina aia face orice îi ceri să facă. Aşa şi voi. Orice vă pune cineva să faceţi. Nu contează cât de nasol, cât de periculos, cât de sinucigaş, şatra Bărbosului se cere trimisă. Nu sunteţi trimişi, voi sunteţi voluntari. Nu contează de ce vă împiedicaţi, de la suliţe la bombe nucleare, voi ştiţi cum funcţionează şi le folosiţi. Nu-i nimic rău în asta, nu mă înţelege greşit.

– Sună interesant, continuă…

– Afterparty. Tu cine crezi că ne-a învăţat la prostii? Uită-te şi tu, la voi răcoritoarea de bază e Remy Martin XO. Ăsta ce e? Louis al Treişpelea, vechi de 150 de ani. Sticla aia face cât un Porsche, în durerea mea. Şi voi o beţi ca apa plată. Ce mi-ai dat să fumez? Montecristo 80 Aniversario? E 100 de euro un trabuc. Cu 100 de euro faci plinul la Hilux, 80 de litri de motorină.

– Sticla asta am primit-o cado’, deci nu se pune…

– Da’ XO rămâne. 150 de epuroi sticla!

– Deci ce insinuezi?

– Că vă plac chestiile extrem de fine, cu toate că vreţi să păreţi nişte neciopliţi. Tutun, pileală, femei. Crezi că n-am văzut-o pe polaca aia dilie care-l călăreşte acu’ pe DeeJay? Parcă e scoasă din Playboy-urile alea bune, trasă la strung. Cât are, 1,80 înălţime? Putea să-l fută pe Touran, general francez. Nu, ea îl fute pe transmisionistu’ Bărbosului, sergent vânător de scalpuri. N-o să aibe Touran scalpuri în zece vieţi câte a adunat DeeJay.

– Aha… spuse Honvedu’.

– Tu să taci, idiotule. Tu eşti bomboana de pe colivă. Ai idei puţine şi fixe, da’ alea care le ai sunt excelente. Cel mai bun mitralior din Mali, aşa se spune. Capabil să folosească şi să repare orice, de la Degtiarovu’ din al doilea război mondial şi până la Vulcanu’ ăla rotativ de 20 de milimetri. Cine dracu’ a mai scuipat 6000 de morcovei explozivi pe minut de pe o Toyota Hilux?

– Concluzia?

– Concluzia e că daţi clasă oricărui purtător de penis. Sunteţi Neandertali, cu capu’ mare şi plin de idei idioate, extrem de buni în ceea ce faceţi, orice aţi vrea să faceţi, vă place viaţa şi ştiţi s-o trăiţi, şi dacă într-o zi vine aia cu coasa, o să vă duceţi liniştiţi făcându-i curte… Ăsta e stilul vostru de viaţă, Hilux lifestyle…

– Honvedu’ o să-i facă gardu’, se trezi Bela.

– Trebuia să dai tu cu mucii în fasole, primi replica brunetei.

– Cineva o să-ţi închidă gura aia, spuse lunetistul.

– La olteancă nu-i închizi gura, i-o umpli…

Hohotul de râs fu general.

– Hai la somn, puse Bărbosu’ punctul pe i. V-aţi îmbătat şi vorbiţi prostii…

We’re hiring!

images

Dragii moşului, pentru ca astrele s-au aliniat şi Bărbosu’ de Sus ne iubeşte, gaşca de zărghiţi de la USARS Romania a primit ca temă pentru acasă realizarea unor roboţi de căutare în medii aproximativ extrem de nasoale (toxice, radioactive, etc.), folosibili în caz de accidente industriale , cutremure, inundaţii şi alte asemenea. Cerinţele sunt să care un sistem LiDAR pentru cartografierea terenului în timp real şi, în funcţie de situaţie, cameră termoviziune pentru găsirea victimelor, detectoare de metan, amoniac, pesticide, contoare de radiaţii în caz de accidente nucleare şi nu numai.

descărcare

Deci, în caz ca ai ca hobby robotica, dronele, programarea de Arduino/Raspberry Pi/Beagle Bone, realizarea de aplicaţii pentru Android (dronele vor fi controlate de pe tablete Android) şi orice domeniu conex, vrei să te distrezi interacţionând cu o şatră de tembeli şi, eventual, să strângi informaţii pentru un proiect, concurs, licenţă, dizertaţie sau doctorat, bagă-te în seamă la ak70g2@gmail.com. Berea o dăm noi.

And please share. 😀

handheld_algiz_rt7_puddle_compass_710